Echipa de campanie a presedintelui PDL Dolj, Radu Berceanu, imparte craiovenilor din Colegiul 1, in care fostul ministru candideaza pentru un scaun de senator, un CD al lautarului Nicu Paleru, care contine muzica de petrecere. Pe lista celor 14 melodii de pe album, doar una are iz electoral: „Cetateanul turmentat.” Berceanu sustine ca a luat CD-urile de la sediul central al partidului si ca Paleru nu este singurul distribuit.

CD-ul cu Nicu Paleru, inscriptionat cu melodiile de pe album, pe care este lipit un abtibild cu mesajul „Radu Berceanu senator”, este introdus intr-un plic stampilat cu „PDL Tine cu tine.” In acelasi plic se afla un flyer cu fotografiile candidatilor PDL la Senat, respectiv Camera Deputatilor, Radu Berceanu si Constantin Dascalu, dar si a primarului Craiovei, Antonie Solomon.

De fapt, flyerul contine un mesaj pe care Solomon il transmite craiovenilor. „Va indemn sa alegeti candidatii PDL la alegerile legislative din 30 noiembrie. Cu un Guvern democrat-liberal, lucrurile ar merge mult mai bine pentru Craiova. De aceea, va indemn sa-i alegeti pe Radu Berceanu - Senator in Colegiul 1 si Constantin Dascalu - Deputat in Colegiul 2. Sunt oameni integri, bine pregatiti, cu o mare experienta in conducere si administratie”, spune Solomon in mesajul atasat CD-ului.

Playlistul acestuia are numai melodii de voie buna: „Eu beau vinu' cu borcanu'”, „Da Doamne pe santuri vin”, „Sus, paharul, sus!” sau „Bani la mandre nu mai dau.” Doar titlul uneia are conotatii electorale, „Cetateanul turmentat.” Numai ca mesajul nu se refera nici el la vot: „Imi zice lumea prin sat/Cetateanul turmentat/Mi se limba plimba-n gura/Ca n-am la pahar masura.“

Radu Berceanu sustine ca CD-urile distribuite in Craiova provin de la sediul central al partidului. „Le-am luat de la sediul central. Sunt mai multi cantareti. A fost o oferta de 20, 25 de titluri. In prima faza am ridicat 1.000 de CD-uri”, a declarat Radu Berceanu reprezentantilor mass-media.