Coalitia Romania Curata a finalizat "listele negre", care cuprind candidatii care au probleme in justitie, au schimbat de cel putin doua ori partidul, au probleme de integritate si au dat dovada de comportament impotriva statului de drept. Dintre cei 244 de candidati identificati, 127 sunt de la alianta PSD+PC, 66 de la PNL, cate 19 de la PRM si UDMR si 12 de la PD-L.

In alcatuirea listei, Coalitia a tinut cont de patru criterii:

  • Urmarirea penala sau trimiterea in judecata;
  • Comportamentul impotriva statului de drept;
  • Prezenta pe liste anterioare ale Coalitiei Romania Curata;
  • Migratia de la un partid la altul.

Intr-un comunicat de presa, reprezentantii organizatiei au precizat ca au eliminat doua din criteriile folosite in trecut: averile si profitul rezultate din conflictul de interese, deoarece existenta Agentiei Nationale de Integritate face redundanta aceasta activitate, si apartenenta la fosta Securitate.

Pe lista apar in total 244 de candidati: 127 apartin PSD+PC, 66 apartin PNL, 19 PRM, 19 UDMR, 12 PD-L si 1 PNG.

146 de candidati au intreprins actiuni impotriva statului de drept, din care 79 de la PSD+PC, 32 de la PNL, 11 de la PD-L, 11 de la UDMR si 13 de la PRM.

221 parlamentari au refuzat sa semneze Pactul pentru Statul de Drept.

Monitorizarea cuprinde 63 de candidati - traseisti, care au trecut prin minimum trei partide. Dintre acestia, 26 sint la PDL, 21 la PSD+PC si 16 la PNL.

Pe listele negre figureaza un numar de 19 candidati care au probleme cu justitia, in sensul ca au fost trimisi in judecata sau se afla sub urmarire penala. Cei mai multi apartin PSD+PC - 11, PNL - 2, PD-L - 2, PRM - 1, PNG - 1, PPS - 1 si 1 independent.