PD-L a semnat luni dimineata un protocol cu Confederaţia Patronatelor din Industrie şi Energie, prin care isi propune sa asigure dialogul trilateral Guvern-patronate-sindicate - o prioritate in fata crizei financiare si economice internationale care incepe deja sa influenteze Romania.

"Romania deja se afla sub impactul crizei financiare si economice internationale. Trebuie sa fim uniti acum, mai mult ca niciodata, in fata acestui fenomen pe care nu l-am declansat noi, pe care nu l-au declansat tarile cu un nivel de dezvoltare mai mic, ci a fost declansat de tarile dezvoltate", a declarat prim-vicepresedintele PD-L Theodor Stolojan.

El a subliniat ca atat clasa politica, cat si sindicatele si patronatele trebuie sa fie unite in acest moment, pentru a putea identifica solutiile de depasire a crizei cu care se confrunta economia mondiala.

PD-L are solutiile pentru a preintampina efectele acestei crize, astfel incat oamenii care au contractat credite sa nu-si piarda casele, iar intreprinderile sanatoase sa nu isi inchida activitatea din cauza ca nu au acces la finantare, a adaugat candidatul democrat-liberalilor la functia de prim-ministru.