Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a declarat marti ca cele doua conduceri reunite ale Parlamentului au decis sa abroge o hotarare luata in acelasi for, in urma cu cateva saptamani, prin care se aprobau norme a caror aplicare marea pensiile alesilor, informeaza NewsIn.

Presedintele Camerei a argumentat ca vechea hotarare nu era in "spiritului dorintei opiniei publice", motiv pentru care a trebuit anulata.

Olteanu a mentionat ca, la propunerea sa, toti colegii din conducerea celor doua camere ale Legislativului reuniti marti in sedinta Birourilor Permanente reunite au adoptat o hotarare de abrogare a deciziei mai vechi care stabilea normele metodologice de calcul a pensiilor parlamentarilor, prin care se majora cuantumul pensiilor.

Conducerile celor doua Camere ale Legislativului au decis, in sedinta din 24 septembrie, modificarea normelor privind modul de aplicare a prevederilor privind calculul pensiilor din statutul parlamentarilor prin hotarare, care nu poate fi atacata.

Astfel, parlamentarii decisesera ca pensia de senator si deputat nu se mai calculeaza in functie de indemnizatia de baza medie lunara din ultimele 12 luni de mandat ale unui parlamentar in activitate, ci in functie de indemnizatia bruta lunara din ultima luna de mandat a unui senator sau deputat aflat in activitate, corespunzator functiei detinute in perioada de exercitare a mandatului.

Cei mai avantajati de noile prevederi sunt senatorii si deputatii care au indeplinit trei mandate in Legislativ, acestia beneficiind de o pensie care ajunge la 80% din valoarea veniturilor, cuantumul pensiilor fiind calculat intr-un mod similar celor ale magistratilor. Pentru doua mandate, cuantumul este de 40% din indemnizatie, iar pentru un mandat 20%.