Strategii electorale: Tariceanu si Turcan planteaza copaci, Udrea si Olteanu fac activitati casnice

de Luminita Parvu     HotNews.ro
Vineri, 31 octombrie 2008, 17:44 Actualitate | Politic


Chiar daca oficial campania a demarat vineri, candidatii pentru Parlament au inceput activitatile electorale in forta de aproape doua luni. Moda "campaniei de toamna" este calitatea de om obisnuit. Politicienii mizeza pe umanism, pe ideea de a se afisa in fata electoratului ca oameni simpli, cu familii si obiceiuri de gospodari. Gospodari ale caror declaratii de avere par insa carti SF pentru electoratul curtat.

Candidatii PD-L si PNL au incercat sa arate ca sunt oameni simpli, de familie, implicati in probleme societatii si cu simt civic. Dupa cazurile intens mediatizate ale democrat-liberalei Elena Udrea si liberalului Bogdan Olteanu, doi colegi - Calin Popescu Tariceanu si  Raluca Turcan - au prins din zbor ce este la moda si ce merge la electorat.

Elena Udrea tricoteaza, spala, gateste

Secretarul executiv PD-L, Elena Udrea are "meritul" de a fi lansat trendul "politicianului - om obisnuit cu preocupari obisnuite". Udrea a crosetat in direct la un post de televiziune, apoi intr-o emisiune de divertisment a spalat cu mopul pe jos.

"Eu am fost tot timpul aceeasi, nu e prima oara cand dau cu mopul, nu e prima oara cand vin la deschiderea anului scolar. Sunt o persoana obisnuita care face lucruri obisnuite. E adevarat, nu mai am timp ca altadata, dar sunt o persoana normala care stie sa faca lucrurile simple in mod curent", a declarat Elena Udrea.

De doua luni, "Blonda de la PD-L", cum mai este numita de presa, si-a inceput campania electorala si s-a remarcat prin diverse actiuni: pentru electoratul tanar a prezentat o emisiune MTV, pentru pensionari a facut caritate si a impartit sarmale, iar pentru alegatorii din Drumul Taberei si-a afisat imaginea de gospodina impartind muraturi.

Pe blogul de campanie si-a postat poze din copilarie si adolescenta si a povestit electoratului cum a fost copilaria ei la tara printre animale domestice. "E important ca atunci cand vrei sa faci parte dintr-o comunitate trebuie sa incerci sa traiesti si bucuriile, si necazurile alaturi de ei", ne spune Elena Udrea

Bogdan Olteanu calca si coase

Din aceeasi generatie de politicieni tineri, liberalul Bogdan Olteanu a prins din "zbor" succesul acestei mode si s-a manifestat ca atare. Olteanu a incercat sa demonstreze ca departe de Parlamen­t este un om obisnuit care face treburi obisnuit in casa si, ca sa demonstreze acest lucru, la o emisiune tv, a calcat o camasa si i-a cusut nasturii.

"Sotiei nu-i place sa calce si sa coasa nasturi. Va marturisesc ca imi impaturesc singur rufele si, tot singur, imi fac bagajele", a declarat Olteanu. De asemenea, liberalul a calcat pe urmele lui Udrea si a prezentat la MTV “Euro Top 20”. Apoi a mers in colegiul in care candideaza si a ascultat pasurile cetatenilor, a strans semnaturi pentru petitii care contin problemele comunitatii pe care intentioneaza sa o reprezinte.

Raluca Turcan strange gunoaie si merge pe bicicleta

Nici colega de partid a Elenei Udrea nu a stat cu mainile in san. Pentru a-si demonstra spiritul civic si simtul ecologic, vicepresedintele PD-L Raluca Turcan si-a lansat candidatura la Sibiu pe bicicleta. Desi nu stie sa foloseasca acest mijloc de deplasare, Raluca Turcan a fost ajutata de colegul de partid si candidatul Ion Arion care a plimbat-o pe aceasta pe ob bicicleta cu doua locuri.

"Eu nu stiu sa merg pe bicicleta, dar ii incurajez pe cei care fac asta. Mi-as dori sa strabat colegiul in care candideaz doar pe bicicleta, pentru ca este sanatos si nu polueaza", a declarat Turcan. Tot pentru un mediu ecologic, deputatul PD-L a pus mana pe lopata si a strans gunoaiele din suburbia Sibiului, unde a plantat mai multi copaci.

Tariceanu planteaza copaci in memoria tatalui

Si presedintele PNL, Calin Popescu-Tariceanu, a plantat citiva copaci la Comanesti, in judetul Bacau, declarand ca face acest lucru pentru sotia sa, pentru copii si pentru tatal sau.

"Mi-am adus aminte de tatal meu, un mare iubitor de natura, un drumet si un mare cunoscator al muntilor Romaniei. Mi-am adus aminte de el, acum, aici, la Comanesti. Fac asta si in onoarea tatalui meu care era un iubitor de natura", a declarat liderul PNL.

Dupa ce si-a exercitat spiritul civic, Tariceanu a luat masa la un localnic, unde a mincat sarmale si miere de albine. Tariceanu si-a lansat si blogul de campanie in cursul acestei saptamanii. Pe pagina electronica nu lipsesc pozele alaturi de familie in vacante si sfaturile pe care mama sa i le-a dat cand era adolescent.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















658 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    sunt gata sa stropesc pomii! (Vineri, 31 octombrie 2008, 19:09)

    ion [anonim]

    si chiar mai mult!
    sunt gata sa-i stropesc si sa dau si cu ingrasamant!
    hei, asa cum aveti voi grija de agricultori care sunt peste 50% dintre romani, asa sa aiba si ei grija, acum in prag de alegeri de politicienii care la randul lor s-au stropit si au ingrasat legile care au grija sa-i termine pe tarani si familiile lor!
    hip, hip, HUUUUUURAAAA!!!
  • 0 (2 voturi)    
    normalitatea in capete strimbe (Vineri, 31 octombrie 2008, 19:17)

    monica L [anonim]

    Normalitatea feminina a unei individe precum Nutzica noastra porneste de la o presupunere falsa: ce femeie normala tricoteaza intr-un studio tv, on air, sau da cu mopul in fata camerelor video? Continuind rationamentul schiop al Nutzicai, o femeie normala face sex. O s-o faca si p-asata la o ora de maxima audienta? A pastrat-o pentru campania electorala?
  • +2 (2 voturi)    
    vai ce lacrimogen! (Vineri, 31 octombrie 2008, 19:58)

    gogu [anonim]

    ma incearca un sentiment duios...
    vai cata sensibilitate, cata traire!
    numai lapte si miere, ce mai!
    astazi tricotez pentru voi, maine va lucrez pentru noi!
    astazi va aburesc pentru noi, maine va taxez tot pentru noi...
    adica totdeauna totul va fi pentru noi si nu pentru fraieri.
  • -1 (3 voturi)    
    Comment sters de user (Vineri, 31 octombrie 2008, 20:06)

    sadwank [anonim]

    • -1 (1 vot)    
      Iti place de Udrea nebunule :) (Vineri, 31 octombrie 2008, 22:49)

      MariusV [utilizator] i-a raspuns lui sadwank

      Nu trebuie sa negi, ne-am dat seama....


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by