Traian Basescu ii solicita presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, sa trimita urgent la Monitorul Oficial decretul de promulgare a legii privind cresterea salariilor profesorilor.

"Monitorul Oficial se afla in subordinea presedintelui Camerei Deputatilor si nu este prima data cand domnul Bogdan Olteanu blocheaza publicarea unor acte oficiale ale institutiilor statului roman, inclusiv decrete ale Presedintelui Romaniei", se arata intr-un comunicat al Presedintiei.

Administratia Prezidentiala ii solicita presedintelui Camerei Deputatilor sa dea dovada de respect fata de institutiile statului si sa nu tergiverseze publicarea legii in Monitorul Oficial, se mai arata in comunicat.

Presedintele Camerei Deputatilor a declarat luni, pentru NewsIn, ca Legea care prevede marirea salariilor cadrelor didactice este trimisa Monitorului Oficial si ar urma sa fie publicata in cursul zilei de luni sau, cel mai tarziu, marti, dupa ce FEN l-a somat sa publice grabnic legea.

"Este trimisa la Monitorul Oficial", a precizat Olteanu, care a explicat ca, imediat ce vor fi terminate procedurile la care sunt supuse toate actele normative, va fi publicata de MOf. "Azi, cel mai tarziu maine", a estimat presedintele Camerei Deputatilor, precizand ca a primit Legea de la Presedintie in cursul dupa-amiezei de vineri.

La randul sau, Guvernul a postat, luni seara, pe www.gov.ro textul integral al scrisorilor transmise presedintelui Basescu de catre premierul Tariceanu privind impactul generat de cresterea cu 50% a salariilor profesorilor, in care arata ca efortul financiar nu poate fi sustinut.

In scrisori se arata ca "efortul financiar al maririi salariilor cadrelor didactice nu poate fi sustinut. O astfel de masura ar obliga la majorarea deficitului bugetar sau la reducerea drastica a cheltuielilor cu investitiile. Aceasta din urma varianta are, de asemenea, consecinte extrem de negative caci ar insemna oprirea procesului de modernizare si constructie pentru gradinite, scoli si universitati".

Basescu: declaratiile premierului Tariceanu, o operatiune de manipulare a opiniei publice

Presedintele Traian Basescu califica declaratiile premierului Tariceanu privind criza economica la care s-ar ajunge daca ar creste salariile profesorilor drept "o operatiune de manipulare a opiniei publice" si spune ca acesta exagereaza, incercand sa creeze o imagine "apocaliptica".

"Este regretabil si fara precedent ca insusi primul-ministru sa alimenteze nejustificat imaginea unei crize apocaliptice, in conditiile in care Romania are mijloace si resurse pentru a diminua efectele crizei economice mondiale", se arata intr-un comunicat al purtatorului de cuvant al Presedintiei, Valeriu Turcan, citat de NewsIn.

Presedintele Basescu spune ca pozitia guvernului cu privire la cresterea salariilor profesorilor "este o operatiune de manipulare a opiniei publice". El isi argumenteaza afirmatia aratand ca guvernul "se foloseste si de omisiune, intrucat nu spune ca pana la 1 octombrie, Ministerul Educatiei a reusit sa cheltuiasca doar 43% din banii alocati pentru investitii".

Pe parcursul ultimelor saptamani, presedintele a solicitat primului-ministru ca guvernul sa intre in legalitate si sa prezinte in termenul prevazut de lege, proiectul de buget pe anul 2009, se mai arata in comunicatul Presedintiei.

Basescu precizeaza ca efectele crizei financiare internationale nu au legatura cu cresterea salariilor profesorilor. "Noile exagerari, de aceasta data apocaliptice, ale primului-ministru, contrasteaza puternic cu declaratiile sale de acum cateva saptamani, cand exagera efectele cresterii economice", mai spune presedintele.

Presedintele considera ca Guvernul a procedat foarte bine atunci cand a dat publicitatii scrisorile in care arata care ar fi efectele majorarii salariilor profesorilor la nivelul economiei, "chiar daca acest lucru nu este tocmai o regula a dialogului intre institutii ale statului".

In acest fel, spune Basescu, "cetatenii se pot convinge de evaluarile apocaliptice ale unui guvern aflat in campanie electorala si care incearca disperat sa sporeasca ingrijorarea publica".