Cosmin Gusa a declarat joi, intr-o conferinta de presa, ca il va vota pe Vasile Blaga in turul doi de scrutin, iar la primaria sectorului 1 pe Razvan Murgeanu. " M-am uitat la cei care sint in spatele lui Oprescu si am numarat vreo 300 de ani de puscarie. Sa fii sustinut de atitia hoti calificati, nu cred ca este o mindrie, indiferent de cit de independent te-ai da", a declarat Gusa. El si-a indemnat alegatorii si sustinatorii sa-i urmeze exemplul.

"Este evident pentru mine ca nu am cum sa-l spijin pe Sorin Oprescu, ci pe Blaga. Nu pentru ca ar fi obraznic sau dezlinat, nu pentru ca nu a prezentat niciun proiect, dar m-am uitat la cei care sint in spatele lui si am numarat vreo 300 de ani de ani de puscarie. Sa fii sustinut de Ion Iliescu, Adrian Nastase, Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc, Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Puiu Popovici si altii, hoti calificati, nu cred ca este o mindrie, indiferent de cit de independent te-ai da", a declarat liderul PIN, Cosmin Gusa.

Gusa a precizat ca nu a purtat niciun fel de negocieri cu Blaga sau cu Oprescu. Pe de alta parte, el si-a exprimat speranta ca daca Blaga va cistiga turul doi sa tina cont de semnalele privind coruptia din Primarie si directorii incapabili si sa "faca ceea ce trebuie".

Declaratia lui Gusa constituie si un indemnin catre votantii PIN. "Asa fi bucuros daca simpatizantii mei ar vota ca mine", a declarat Cosmin Gusa pentru HotNews.ro.

In ce priveste sectorul 1, in care are domiciliul, Cosmin Gusa a anuntat ca il va vota pe candidatul PD-L, Razvan Murgeanu, in detrimentul lui Andrei Chiliman, din cauza mafiei coordonate de acesta. "Votul meu nu se va putea duce in directia mafiei coordoante de Andrei Chiliman. Ceea ce a facut Chiliman nu se poate numi administratie publica, ci se numeste profit personal de la un capat la altul", a declarat Gusa.

Acesta a mai precizat ca daca ar fi locuit in sectorul 5, l-ar fi votat pe Marian Vanghelie, si nu pe candidatul PD-L, deoarece Vanghelie este un administrator mai bun decit Bodu.