Raportul intocmit de comisia juridica din Camera Deputatilor, care a analizat dosarul lui Miron Mitrea, cuprinde observatii si pareri politice. Mai exact, deputatii juristi au consemnat in raport punctele lor de vedere si nu fac o recomandare concreta catre plenul Camerei. HotNews.ro a intrat in posesia raportului comisiei juridice si va prezinta opiniile fiecarui partid in parte. Astfel, PSD nu este de acord cu inceperea urmaririi penale impotriva lui Miron Mitrea, sustinand ca dosarul nu contine dovezi clare si este unul “politic si exploatat mediatic”.

Liberalii sustin ca nu sunt dovezi concrete impotriva lui Mitrea, dar se sustrag de la a recomanda plenului sa-l salveze pe Mitrea. PD-L, PRM si PC sunt de acord cu inceperea urmaririi penale, in timp ce UDMR si minoritatile nu si-au exprimat nici un punct de vedere.

In raportul intocmit de comisia juridica sunt prezentate documentele din dosarul venit de la DNA si sunt precizate concluziile deputatilor juristi.

Social-democratii au ajuns la concluzia ca nu exista elemente care sa justifice cererea urmaririi penale a lui Mitrea, pentru ca, in opinia lor, nu exista nici o dovada care sa ateste angajarea si promovarea Irinei Jianu.

“Nici un martor nu mentioneaza nimic despre acest fapt, nici un invinuit nu face declaratii in acest sens, iar din afirmatiile martorilor rezulta contrariul”. Reprezentantii PSD considera ca imobilul in cauza a fost achizitionat la doua luni dupa numirea Irinei Jianu.

“Tendinta abuziva a DNA este vizibila datorita faptului ca aceasta nu a clarificat cauza sub toate aspectele, inclusiv modul de expertizare si a inceput urmarirea penala de doua ori in mod neconstitutional. Este vorba despre un dosar politic exploatat mediatic, dovada constituind-o reactivarea acestuia in plina campanie electorala, cand domnul deputat Miron Mitrea este seful de campanie al Partidului Social Democrat", este punctul de vedere al PSD, trecut in raport.

Deputatii PNL sustin “fara ezitare” ca acuzatiile aduse deputatului Miron Mitrea “nu sunt dovedite”, insa evita sa recomande plenului neinceperea urmaririi penale.

“Cum insa deputatii nu se pot substitui organelor judiciare, nu vom putea recomanda plenului Camerei Deputatilor un verdict anume asupra cererii de urmarire penala", precizeaza liberalii.

In schimb, juristii PD-L isi contrazic colegii si sunt de parere ca “exista elemente care sustin nevoia inceperii urmaririi penale in cazul Miron Tudor Mitrea, conform sesizarii”.

Deputatul PRM, Lucian Bolcas este in favoarea urmaririi penale a lui Mitrea, explicand ca evaluarea probelor si concluziilor nu intra in atributiile Camerei.

“Ne aflam in prezenta unor probe care se refera la fapte concrete, de natura a justifica o cerere. (...) Modul de desfasurare pana in prezent a urmaririi penale nu releva grave si determinante incalcari ale drepturilor constitutionale. PRM nu va fi niciodata de acord cu instituirea unor piedici artificiale in calea cercetarii unor asemenea fapte”, explica PRM.

Chiar daca reprezentantii PC sunt de parare ca “probele pentru acuzare nu sunt suficient de convingatoare, precare si ireversibile”, ei sunt de acord cu avizul pentru inceperea urmaririi penale. “Solutia de neincepere a urmaririi penale ar trebui data insa de procuror, nu de Parlament, care ar acoperi astfel nesabuinta DNA de a incalca prezumtia de nevinovatie", explica conservatorii.

UDMR si reprezentantii minoritatilor nu si-au exprimat punctele de vedere. De asemenea, in raport se precizeaza ca deputatul PSD Eugen Nicolicea nu a votat.

Raportul se incheie cu fraza alambicata prin care deputatii juristi transfera responsabilitatea plenului Camerei Deputatilor.

"In situatia in care plenul Camerei Deputatilor va decide sa ceara urmarirea penala a domnului deputat Miron Tudor Mitrea, Comisia juridica, de disciplina si imunitati supune votului plenului Camerei Deputatilor cererea de urmarire a domnului deputat Miron Tudor Mitrea pentru faptele descrise in referatul intocmit de Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie din cadrul PICCJ, in dosarul nr. 49/P/2006”.