Politica la cel mai inalt nivel pare sa le produca barbatilor o apetenta catre tinerete. Unii isi oficializeaza relatiile cu femei carora ar putea sa le fie parinti, in timp ce altii prefera legaturile ocazionale cu tinere care ar putea sa le fie nepoate. Vladimir Putin se insoara cu o gimnasta de 25 de ani, Helmuth Kohl cu o femeie mai tanara decat el cu 35 de ani, Nicholas Sarkozy s-a casatorit deja cu fostul model Carla Bruni, iar presedintele Cehiei are o mare slabiciune pentru stewardesele pana in 25 de ani.

Nicholas Sarkozy
si Carla Bruni
Foto: Associated Press
Telenovela celei de-a treia casatorii a presedintelui Frantei, Nicholas Sarkozy, a tinut presa in priza nu doar din cauza faptului ca noua prima doamna din Hexagon este fost model, ci si pentru ca e cu 12 ani mai tanara decat sotul ei. Carla Bruni are 41 de ani si este recunoscuta pentru relatiile cu barbati mult mai in varsta. Despre ea se spune ca a fost implicata sentimental in legaturi cu "tinerei" precum Mick Jagger, Eric Clapton si Donald Trump. Bruni a avut o relatie si cu fostul premier francez Laurent Fabius, acum in varsta de 62 de ani. Sarkozy, in schimb, nu a avut antecendente cu femei mult mai tinere. Primele sale sotii au fost, ambele apropiate de varsta sa.

Helmuth Kohl si
Maike Richter
Foto: Associated Press
Fostul cancelar german Helmuth Kohl si-a anuntat zilele acestea familia, de pe patul de spital, ca intentioneaza sa se insoare cat se poate de repede cu Maike Richter, o economista cu 35 de ani mai tanara decat el. Cei doi au o relatie de mai bine de trei ani, ei lucrand impreuna din 1994. Kohl are 78 de ani si este vaduv din 2001, cand sotia sa s-a sinucis fiind bolnava de foarte multa vreme de fotodermatita. Maike Richter lucreaza in Ministerul Economiei si Muncii si l-a ajutat pe iubitul ei sa-si scrie memoriile.

Vladimir Putin si Alina Kabaeva
Foto: Associated Press
Liderul intrat cel mai recent in lumea telenovelelor cu tinere este Vladimir Putin. Presa rusa a relatat ca acesta a divortat in mare secret acum doua luni si urmeaza ca la vara sa se casatoreasca cu Alina Kabaeva, o fosta gimnasta in varsta de 25 de ani. Aceasta s-a retras din activitatea sportiva in urma cu trei ani, dupa ce a castigat medalii de aur la aproape toate competitiile de gimnastica ritmica la care a participat, fiind creditata de specialisti cu o flexibilitate extraordinara. Kabaeva este, de anul trecut, membru al Dumei de Stat, parlamentul rus, reprezentand Partidul Rusia Unita, de orientare favorabila Kremlinului. Putin are 56 de ani si s-a casatorit prima data in anul nasterii Alinei, in 1983. Presedintele in exercitiu al Federatiei Ruse are doua fiice, ambele cu varste peste 20 de ani.

Vaclav Klaus
cu Klara Lohniska si Petra Bednarova
Foto: www.blesk.cz / www.bleskovky.sk
Cea mai mare diferenta de varsta, insa, este cea din relatiile extraconjugale ale presedintelui Cehiei. Vaclav Klaus a evitat nevoia de oficializare a unei relatii cu tinerele sale partenere alegand sa ramana casatorit cu cea cu care are doi copii, ambii casatoriti. Cu toate acestea, paparazzi cehi l-au surprins pe Klaus, acum in varsta de 67 de ani, de doua ori in compania unor foarte tinere si blonde stewardese. In vara lui 2002, seful statului ceh a fost surprins intrand la Klara Lohniska, o tinara stewardesa si studenta la economie. Anul acesta, Klaus a ales sa-si petreaca noaptea care a urmat realegerii sale in functia de presedinte cu Petra Bednarova, o alta stewardesa, in varsta de 25 de ani. Dezvaluirile privind aventurile presedintelui au fost insa tratate extrem de intelegator atat de presa ceha, cat si de public.