Viceprimarul municipiului Vaslui, liberalul Lucian Branişte, a fost validat, sâmbătă, în ședința Biroului Permanent al organizaţiei municipale Vaslui a PSD, drept candidat al PSD pentru funcţia de primar la alegerile locale din luna iunie.

Sigla PSDFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea
  • „Ca urmare a rezultatului sondajului realizat în municipiul Vaslui, în care vasluienii au avut posibilitatea să îşi exprime opţiunile de vot, s-a validat candidatura lui Lucian Branişte la funcţia de primar al municipiului Vaslui pentru alegerile locale din 9 iunie.
  • Suntem deschişi şi receptivi la dorinţele şi problemele expuse de dumneavoastră. Orice construcţie politică, care are drept scop şi obiective specifice bunăstarea vasluienilor şi dezvoltarea municipiului Vaslui, reprezintă un semn de maturitate asumată şi integrată la nivel de administraţie publică locală.
  • Împreună vom construi o echipă puternică, o echipă reprezentativă pentru interesele dumneavoastră, o echipă care să găsească soluţiile optime dezvoltării oraşului”, a transmis, pe Facebook, organizația municipală Vaslui a PSD.

După ce iniţial s-a anunţat că viitorul candidat pentru postul de primar al municipiului Vaslui va fi stabilit în urma unui sondaj în care se vor afla patru social-democraţi, în sondaj a rămas doar managerul Spitalului Judeţean Vaslui, Ana Rinder de la PSD, şi a fost inclus şi viceprimarul PNL Lucian Branişte, scrie Agerpres. Preşedintele interimar al PSD Vaslui, Adrian Solomon, a spus că ceilalţi trei pesedişti care ar fi urmat să fie incluşi în sondaj, fostul viceprimar al municipiului Vaslui, Daniel Neacşu, administratorul judeţului, Valeriu Caragaţă şi directorul DGASPC Vaslui, Dragoş Cazacu, s-au retras din cursă.

Social-democraţii au anunţat în cursul săptămânii trecute că şi actualul primar al municipiului Bârlad, liberalul Dumitru Boroş, va candida la alegerile locale din partea PSD. Referitor la candidaturile liberalilor pe listele PSD, Adrian Solomon a precizat că „nu e importantă culoarea pisicii, ci e important ca pisica să prindă şoareci”.