Liderii coaliţiei PSD-PNL nu se mai întâlnesc duminică în şedinţă, așa cum ar fi fost programat, pentru a discuta despre comasarea alegerilor din acest an, au precizat surse politice citate de News.ro. O nouă întâlnire a fost programată pentru miercuri.

Nicolae Ciucă și Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Eduard Vînătoru

Liderii coaliţiei s-au întâlnit săptămâna aceasta de două ori, luni şi vineri, însă nu au reuşit să ajungă la un acord privind un calendar de comasare a alegerilor.

PSD şi PNL analizează variantele comasării alegerilor locale cu europarlamentare, dar şi o posibilă comasare a alegerilor parlamentare cu prezidenţialele.

Vineri, HotNews.ro scria că social-democrații vor în continuare un calendar complet pentru toate cele patru tipuri de scrutine electorale și candidaturi comune PSD-PNL. De menționat ar fi că social-democrații nu au mai presat pentru susținerea unui candidat comun la prezidențiale.

De partea cealaltă, liberalii și-au menținut poziția si exclud candidaturi comune și cer o înțelegere doar pe comasarea localelor cu europarlamentarele și o discuție după 9 iunie pe celelalte runde de alegeri.

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose, şeful de campanie al formaţiunii la alegerile europarlamentare, afirma vineri că încă nu s-a ajuns la o decizie privind comasarea alegerilor, în coaliţie şi că PSD îşi doreşte cea mai bună cale, pe care nu au găsit-o .

Tudose mai spunea că personal, nu este foarte încântat cu alegeri în luna decembrie.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, spunea despre subiectul comasării alegerilor, că el crede că orice prelungire a discuţiilor dincolo de ziua de vineri este inoportună şi nu mai are niciun fel de rost să mai discutăm.

”Ocupăm spaţiul public cu un subiect care se rostogoleşte şi aşa de prea mult timp”, arăta Ciucă.