Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că a sesizat autoritățile după ce pe internet au apărut imagini editate cu el, cu un mesaj de promovare a vânzării de acțiuni ENEL.

Sorin GrindeanuFoto: Inquam Photos / Ovidiu Iordachi

Sorin Grindeanu a scris marți, pe Facebook, că nu acceptă ca imaginea sa să fie folosită cu astfel de scopuri.

  • „Am sesizat astăzi instituțiile abilitate pentru a fi identificate, și pedepsite conform legii, persoanele care îmi folosesc imaginea pentru a promova o fictivă vânzare de acțiuni la o companie!
  • Aceste informații false reprezintă o grosolană tentativă de manipulare!
  • Nu am făcut și nu voi face reclamă pentru nicio companie și nu accept ca imaginea mea să fie folosită în astfel de acțiuni”, a scris Grindeanu pe contul său de Facebook.

Și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a fost victima deepfake-ului

Și ​Sebastian Burduja a depus în 22 ianuarie o plângere penală, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru o tentativă de deepfake, prin care se încerca păcălirea cetățenilor, tot cu o schemă de investiții inexistente a companiei ENEL.

La fel ca în cazul lui Grindeanu, a fost lansat pe rețelele de socializare un video fals, care îl prezintă pe ministrul Energiei încurajând cetățenii să investească în această schemă fictivă, pentru a obține câștiguri.

Imaginile par reale, însă la o analiză atentă se poate observa că vocea ministrului este puțin distorsionată, iar mișcările feței arată nenatural.