PNL Bucureşti a decis cu unanimitate de voturi retragerea sprijinului politic acordat primarului general Nicuşor Dan, având în vedere că, „în ciuda suportului de care a beneficiat, rezultatele administraţiei sale nu corespund aşteptărilor locuitorilor Capitalei”.

Nicușor DanFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Am împlinit astăzi un an de când PNL i-a adresat primarului general în funcţie, Nicuşor Dan, zece solicitări, un decalog (...). Nu au fost lucruri foarte complicate, lucrurile de care bucureştenii au nevoie şi i-am întrebat chiar pe bucureşteni (...) ce părere aveţi, dragi bucureşteni? Merită Nicuşor Dan un al doilea mandat? Merită susţinerea PNL? (...) 72,63% au spus că Nicuşor Dan nu merită un mandat în plus. Sunt 26.000 de bucureşteni care ne-au răspuns întrebării şi cărora le mulţumesc, pentru că au pus o oglindă în faţa lui Nicuşor şi sper să o vadă şi să înţeleagă şi să nu o ia personal, pentru că în 2020 decizia a fost una corectă, administraţia Firea trebuia oprită şi PNL a făcut acest sacrificiu (...) şi nu am propus un candidat propriu, am mers pe mâna lui Nicuşor şi l-am făcut primar general”, a spus Sebastian Burduja, potrivit unui comunicat PNL, scrie Agerpres.

Burduja a mai spus că, atunci când a preluat conducerea filialei Bucureşti, şi-a asumat şi candidatura la fotoliul de primar general al Capitalei.

„După aproape 8 ani irosiţi ba în risipă, ba în blocaje, Capitala are nevoie de o viziune nouă, o viziune liberală de dezvoltare. Ne-am reunit nu atât pentru a constata problemele comunităţii, pentru că acestea sunt evidente pentru milioane de bucureşteni, ci pentru a gândi împreună soluţiile de care Bucureştiul Viitorului are nevoie. Bucureştenii s-au lămurit că nu poţi administra oraşul nici prin cumetriile şi risipa din 2016-2020, nici prin blocajele şi indiferenţa din 2020-2024. De aceea, Partidul Naţional Liberal este dator să ofere a treia cale, calea câştigătoare pentru Bucureştiul Viitorului”, a spus Sebastian Burduja, joi, în cadrul unui eveniment intitulat „A treia cale. Calea câştigătoare pentru Bucureştiul Viitorului”.

Citește și:

Pe același subiect: