Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a dezaprobat joi ideea comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare, menţionând că îl îngrozeşte ideea de a începe o nouă campanie electorală, când este „în forţă” pentru a continua proiectele din administraţie.

Nicusor DanFoto: Inquam Photos / George Calin

Precizările au fost făcute cu ocazia lansării candidatului USR Mihaela Ştefan la funcţia de primar al Sectorului 6, relatează Agerpres.

„Legat de scurtarea mandatului... Eu, personal, m-am îngrozit. Adică, un an de zile am plătit datorii. Doi ani, în sfârşit, am făcut administraţie şi acum eram în forţă să fac administraţie şi iar să fac campanie electorală...”, a spus el.

Edilul general a subliniat că românii trebuie să aibă şansa să se informeze asupra aspectelor care ţin de alegerile locale.

„Este o chestiune foarte serioasă faptul că se ia în calcul comasarea alegerilor locale cu alegerile europarlamentare, pentru că, pur şi simplu, e vorba de un drept al oamenilor de a vota informat. E singurul moment în care un cetăţean normal, care nu face politică, participă la viaţa cetăţii. E corect ca atunci când votează pentru locale să se informeze pentru locale, iar când votează pentru europarlamentare să se informeze pentru europarlamentare, iar lucrurile acestea să nu se amestece”, a subliniat Nicuşor Dan.

Citește și: