Liderul AUR Claudiu Târziu reacționează după declarațiile fostului șef al SRI Eduard Hellvig, căruia îi transmite „să își vadă de treaba lui”: „A sărit ca proasta din baie și un fost șef al SRI care mai bine ar sta să-și mănânce liniștit pensia specială decât să se amestece iarăși în politică”.

Claudiu Tarziu Foto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu

Într-un mesaj video postat luni pe Facebook, senatorul AUR spune că „au sărit ca arși toți securiștii și lingătorii de blide din regimul Băsescu” după declarațiile pe care le-a făcut la Iași, în 24 ianuarie, când a vorbit despre unirea României cu Republica Moldova, dar și cu teritorii aflate acum în Ucraina: „(...) Discursul meu nu este unul revizionist, așa cum pretind trompetele globalismului (...) Să fiu acuzat de revizionism e nejustificat, nu am cerut nimic din ce nu ni se cuvine, nu am spus că Ucraina trebuie să ne cedeze acum teritorii care ne revin de drept (...)”.

Liderul AUR îi dă replica și fostului șef al SRI, susținând că o parte din declarațiile la care acesta se referă, respectiv cele legate de relațiile de cooperare cu Rusia, au fost făcute acum doi ani.

  • „A sărit ca proasta din baie și un fost șef al SRI care mai bine ar sta să-și mănânce liniștit pensia specială decât să se amestece iarăși în politică, pentru că a făcut-o în mod nedemn înainte de a intra în slujba serviciului secret, a făcut-o în mod ticălos atâta vreme cât s-a aflat la conducerea acestui serviciu secret. Din pricina lui mulți oameni au suferit fără să fie vinovați pentru că a avut tot felul de interese politice pe care le-a slujit, împreună cu unii magistrați.
  • (…) Declarația la care se referă privind relația cu Rusia este făcută acum doi ani. Ea se intitulează (...) „nu îmi plac dictatorii” și pornește de la argumentele pentru care eu resping politica dictatorială și sângeroasă a lui Vladimir Putin și resping politica imperialistă pe care Rusia niciodată n-a abandonat-o.
  • Da, și în context spun că, sigur, pentru orice stat este de dorit să aibă relații bune cu toate statele vecine, cu toate statele din lume, dacă se poate, dar nu în orice condiții, ci în condițiile în care se sting litigiile dintre ele, în condițiile în care sunt plătite datoriile istorice. Și aici reiau datoriile istorice pe care Rusia le are față de România și care trebuie rezolvate. Întâi de toate, tezaurul, după aceea consecințele pactului Ribbentrop-Molotov și, nu în ultimul rând, conflictul din Transnistria. Spun asta în mod explicit. Ce spune Hellvig, ce reține el? Că eu vreau relații cu Rusia ca și cum aș fi spus că vreau în orice condiții și acum. (...) Nici vorbă, domnule, am spus foarte clar. (...)
  • Nu i-am făcut niciodată rău, nu l-am atacat, nu i-am răspuns niciodată, deși de multe ori a lovit în mine și în partidul AUR, iar acum interpretarea pe care o dă el declarației mele dovedește că orgoliul îi blochează rațiunea (...)
  • Să își vadă de treaba lui, că nu e in regulă ca un fost șef al SRI să se amestece în politică”, a susținut Claudiu Târziu.

Într-un mesaj postat pe platforma X (Twitter), Hellvig îl acuză pe liderul AUR că „se joacă cinic cu o temă fierbinte, despre care știe foarte bine că este o fantezie”.

Fostul șef al SRI spune că liderul AUR nu poate fi catalogat drept „idiot util” și că își alege special astfel de teme cu potențial incendiar, care sunt folosite și de politicieni de extremă-dreapta din Ungaria și, mai ales, care „îi convin cel mai mult lui Vladimir Putin”.