Europarlamentarul REPER Alin Mituţa consideră că „România intră în Schengen aşa cum a intrat şi în UE - pe jumătate şi cu condiţii suplimentare” şi prezintă, „în lipsa clarificărilor din partea premierului”, condiţiile cuprinse în decizia şi anexele de aderare la Air Schengen, scrie Agerpres.

Control pașapoarte aeroportFoto: Henrik Montgomery / AFP / Profimedia Images

„După mult amatorism şi bâlbâieli de ultim moment ale guvernului României, iată că aseară s-a votat decizia: intrăm (parţial) în Schengen!”, afirmă Alin Mituţa. Europarlamentarul REPER arată, într-o postare pe Facebook, ce conţin decizia şi anexele de aderare la Schengen.

„Pentru început cu frontierele aeriene şi maritime iar pentru cele terestre există doar un angajament de a discuta în 2024. Nu e suficient, dar e mai bine decât nimic. Detaliile le găsim în decizie.

1. Ridicarea controalelor în aeroporturi şi porturi se va face la 31 martie 2024.

2. Austria, România şi Bulgaria au semnat o declaraţie cu 5 angajamente:

I. Controale sporite la frontierele cu Turcia şi Serbia. Aici nu este nicio problemă;

II. Controale multi-filtru la frontierele terestre între România-Ungaria şi Bulgaria-România. Aici nu este deloc bine pentru că în loc să eliminăm controalele pentru tirurile de marfă, le amplificăm;

III. Preluarea rapidă a azilanţilor care intră prin România sau Bulgaria. Nu e o problemă pentru că deja avem această obligaţie prin regulamentul Dublin;

IV. Ofiţeri de control austrieci şi europeni în aeroporturi dar şi controale inopinate în aeroporturile din Austria. În principiu, nicio problemă, controalele inopinate sunt deja posibile; important e să nu se facă abuzuri iar inopinatele să devină regulă;

V. Angajament de a discuta funcţionarea Schengen în 2024. Deja era pe agendă;

3. Important: angajament de a discuta în 2024 o dată pentru aderarea cu frontierele terestre în funcţie de progresul pe cele 5 elemente”.

Alin Mituţa subliniază că „este prea puţin” şi că „România putea obţine un calendar mai precis pentru ridicarea frontierelor terestre în 2024”.

„Una peste alta, e o veste bună faptul că facem acest prim pas concret către Schengen însă problema frontierelor terestre, cele mai importante, rămâne de rezolvat”, a mai declarat europarlamentarul.

CITEȘTE ȘI: