Miniștrii Marcel Boloș (Finanțe), Sorin Grindeanu (Transporturi) și Alexandru Rafila (Sănătate) sunt în topul vizibilității pentru luna septembrie. Angel Tîlvăr (Apărare) și Ligia Deca (Educație) ajung și ei în top 6, după ce înainte nu erau nici măcat top 10, arată o analiză a Barometrului vizibilității miniștrilor, realizată de News.ro.

Ședinta de guvernFoto: Guvernul Romaniei

Prim-ministrul Marcel Ciolacu ocupă locul 1 și are, în septembrie, 37.991 de menţiuni în presa scrisă şi online, vârfurile de vizibilitate fiind date de numeroasele declaraţii pe tema pachetului de măsuri fiscale şi de momentul asumării răspunderii Guvernului în Parlament pentru acestea.

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, se menţine pe locul al doilea, cu 7.835 de menţiuni, mai multe decât în luna precedentă.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, urcă de pe locul 5, în august, pe locul al treilea, datorită declaraţiilor potrivit cărora în sezonul estival 2024 ar urma ca, venind dinspre Piteşti de pe A1, să se poată merge până la Constanţa pe autostradă, fără să se mai intre prin Bucureşti şi a celor referitoare la salvarea Tarom, la atingerea bornei de 1.000 de kilometri de autostradă şi la şuruburile slăbite ale podului de la Brăila.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, pe locul 3 în august, coboară o poziţie, pe locul 4.

Scandalul fragmentelor de dronă căzute în judeţul Tulcea a făcut ca ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, să părăsească grupul miniştrilor cu sub 2.000 de menţiuni în presa scrisă şi online, urcând pe poziţia 5, de pe locul 14, luna precedentă.

În aceeaşi situaţie se află şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca, care urcă şi ea de pe locul 12, pe 6, datorită declaraţiilor referitoare la începerea noului an şcolar şi la reglementările care se aplică referitoare la programă, la împărțirea anului şcolar şi la acordarea burselor.

Pe următoarea poziţie se află Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, care coboară de pe locul 6 în august pe locul 7.

Locul 8 în topul vizibilităţii revine ministrului Agriculturii, Florin Ionuţ Barbu, în urcare cu două locuri faţă de luna august, în contextul discuţiilor despre restricţiile impuse cerealelor ucrainene, dar şi al anunţului privind mai multe măsuri de sprijin pentru agricultori.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, coboară de pe locul 4 în august pe locul 9, iar pe poziţia a 10-a în top se află ministrul Energiei, Sebastian Burduja, care coboară de pe locul 7, deşi are mai multe menţiuni în presa scrisă şi online decât în luna precedentă.

Primul în categoria miniştrilor care au între 1.000 şi 2.000 de menţiuni în presa scrisă şi online este ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, cu 1.752 de menţiuni, urmat de ministrul de Externe, Luminţa Odobescu (1.596 de apariţii), ministrul Proiectelor Europene Adrian Câciu (1.473 de apariţii), ministrul Mediului, Mircea Fechet (1.353 de apariţii), ministrul Culturii Raluca Turcan (1.328 de apariţii).

În luna septembrie, cinci membri ai Cabinetului Ciolacu - ministrul Muncii Simona Bucura Oprescu (coboară de pe locul 8 pe locul 16), ministrul Familiei, Natalia Intotero, ministrul Economiei - Ştefan Radu Oprea, ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, şi viceprim-ministrul Marian Neacşu - se află în categoria celor cu sub 1.000 de menţiuni, arată sursa citată anterior.