Deputatul PSD de Vaslui Eduard Popica, ginerele omului de afaceri Emil Savin, care a colaborat cu DNA oferindu-i mită lui Dumitru Buzatu, susține că pentru el șeful CJ Vaslui este „ca un al doilea tată”, iar ceea ce s-a întâmplat cu fostul lider social-democrat este „un moment sfâşietor, o nenorocire”.

Flagrant Dumitru Buzatu: mită de 1,25 milioane leiFoto: DNA

Deputatul a făcut aceste declarații la Curtea de Apel Iași, care joi a amânat, pentru a doua oară, pronunțarea deciziei în cazul lui Dumitru Buzatu şi expertului Radu Judele, care au atacat hotărârea de arestare preventivă. Un nou termen este stabilit pentru vineri.

  • „Nu am vrut să comentez şi nu am vrut să fiu implicat în această nenorocire care s-a abătut asupra noastră, asupra mea personal, asupra familiei mele, şi aici mă refer la soţie, la copilul meu, dar şi asupra organizaţiei judeţene a PSD Vaslui.
  • Aş vrea să vă relatez de la bun început că Dumitru Buzatu pentru mine este ca un al doilea tată. Sub ochii lui, de 20 de ani, am crescut, m-am dezvoltat şi aş putea spune că am ajuns cine sunt.
  • Este un moment, nu regretabil, sfâşietor pentru mine ca persoană şi de aceea am ajuns şi am acceptat să dau astfel de declaraţii, pentru că ultimele ştiri care au apărut cu privire la persoana mea efectiv m-au distrus (...)
  • O să încerc să depăşesc, e greu. Mai mult decât cariera politică, eu am pierdut un prieten şi acest lucru contează pentru mine cel mai mult”, a susținut deputatul Eduard Popica, potrivit Agerpres.

„Oricine ar fi avut habar despre o astfel de nenorocire poate că i-ar fi dat de înțeles să se ferească”

Parlamentarul spune că nici el și nici altcineva din PSD Vaslui nu a ştiut despre flagrantul care urma să i se facă lui Dumitru Buzatu, pentru că dacă ar fi știut, „poate că i-ar fi dat de înţeles să se ferească”.

  • „Nu am ştiut nicio secundă despre absolut nimic şi, în primul rând, din punct de vedere moral, consider că oricine ar fi avut habar despre o astfel de nenorocire, poate că nu i-ar fi spus domnului preşedinte, dar poate că i-ar fi dat de înţeles să se ferească.
  • Mai mult decât atât, din punct de vedere juridic, ştiţi prea bine că astfel de acte se fac între denunţător şi organul de anchetă penală, fără a avea şi alte persoane implicate sau care să ştie despre aceste aspecte.
  • Nu mi-a spus nimic (socrul său, denunțătorul Emil Savin - n.r.), nu vorbesc cu el. Mi-a spus doar că îi pare rău pentru ceea ce mi-a făcut”, a mai spus deputatul Popica.

Tribunalul Vaslui a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, în dosarul în care a fost prins de procurorii anticorupţie după ce a primit drept mită suma de 1,25 milioane de lei de la Emil Savin, un om de afaceri din Cluj a cărui firmă avea lucrări la drumul strategic Bârlad - Laza - Codăeşti.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat sâmbătă, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că Buzatu a fost exclus din PSD, iar fiul acestuia, Tudor Buzatu, a demisionat din funcţia de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului. De asemenea, fosta soție lui Dumitru Buzatu, senatoarea PSD Gabriela Creţu, a fost suspendată din partid.

Miercuri, Dumitru Buzatu a fost suspendat oficial din funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui, după ce prefectul județului, Daniel Onofrei, a emis ordinul în acest sens. Prefectul de Vaslui a declarat marți la B1Tv că atribuțiile lui Buzatu vor fi preluate de către vicepreședintele CJ Ciprian Trifan.