Opoziția USR și AUR din Parlament a afișat miercuri bannere și pancarte cu solicitările dascălilor. Parlamentari USR au adus în plenul Camerei Deputaților pancarte de la protestul profesorilor în timp ce deputații AUR au venit cu pluovere negre inscripționate cu mesajul „Susținem greva profesorilor”.

Protest USR în ParlamentFoto: AGERPRES

„Am adus vocea românilor în Parlament, ca de fiecare dată când PSD și PNL ignoră problemele acestora. Este timpul ca profesorii să primească măririle solicitate, iar PSD și PNL să mai taie din pensiile speciale, din achizițiile de autoturisme făcute cu dedicație, din sinecurile create pe bandă pentru a mulțumi activul de partid. Poate măcar așa, din pancartele profesorilor, află Nicu și Marcel care e situația reală, ce salarii de mizerie au profesorii debutanți, în timp ce ei nu mai știu cum să-și împartă funcțiile, ciolanul, și să se gândească la înmulțirea propriilor privilegii”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler.

De asemenea deputații AUR au purtat pulovere negre inscripționate cu mesajul „AUR susține greva profesorilor”.

Protestul deputatilor USR a continuat și după ședința de plen a Camerei Deputaților. Deputații USR au adus pancartele în fața biroului lui Marcel Ciolacu.

În protestul celor de la USR a intervenit și liderul AUR, George Simion care le-a smuls acestora pancartele și le pus în anticamera biroului lui Marcel Ciolacu.

În cea de-a doua săptămână de proteste, cadrele didactice au anunțat că nu cedează și continuă greva declanșată în 22 mai. Sindicatele din educație anunță că nu vor semna niciun acord, fie el și girat de președintele României, și că își mențin solicitarea de majorare salarială de 25% până la intrarea în vigoare a Legii salarizării unitare.

Miercuri, au loc proteste în stradă ale profesorilor în mai multe orașe, precum Constanța, Galați sau Suceava. Conform unor surse politice, Guvernul nu ar renunța nici el, oferta fiind aceeași - majorarea salariilor odată cu noua lege a salarizării.