Preşedinta Maia Sandu a publicat sâmbătă un videoclip în care invită cetăţenii să participe la Adunarea „Moldova Europeană”, care va avea loc pe 21 mai, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, scopul fiind de a transmite mesajul că moldovenii îşi văd viitorul în UE, în condiţiile în care Chişinăul şi-ar dori să primească invitaţia de a adera la Uniunea Europeană.

Maia SanduFoto: Gian Ehrenzeller / AP / Profimedia

Şefa statului îi îndeamnă pe toţi cetăţenii să participe la eveniment pentru a spune pe o singură voce că viitorul ţării este în UE, scrie news.ro

Într-un videoclip publicat pe contul de Facebook al Maiei Sandu sunt difuzate imagini din timpul Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989, care a avut loc în aceeaşi piaţă centrală din Chişinău şi când au venit, potrivit unor estimări, 750.000 de oameni, o şesime din populaţia republicii sovietice de atunci. La adunarea respectivă, care avea loc în contextul mişcărilor de renaştere naţională ce anunţau sfârşitul Uniunii Sovietice, s-a cerut declararea limbii române ca limbă de stat în republică, precum şi trecerea la grafia latină.

Pe fundalul acestor imagini, făcând, de altfel, o paralelă, Maia Sandu spune că moldovenii s-au adunat de fiecare dată pentru a decide soarta ţării. „Ne-am adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi am cerut libertate şi suveranitate. Pentru că neamul nostru are o credinţă de nezdruncinat în omenie şi în dreptate. Moldova s-a ridicat ori de câte ori a fost nevoie. Aşa suntem noi. Uniţi în momentele hotărâtoare”, spune şefa statului moldovean.

Preşedinta Maia Sandu îi invită pe cetăţeni să participe la Adunarea „Moldova Europeană” în Piaţa Marii Adunări Naţionale duminică, 21 mai, de la ora 11:00. Şefa statului a declarat că este nevoie de toţi pentru a pune Moldova „pe calea cea dreaptă - calea europeană”.

„O lume întreagă va vedea – stăpân în ţara noastră este poporul. Moldovenii sunt europeni. Vino pe 21 mai, la ora 11:00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, să spunem într-o singură voce că viitorul ţării noastre este în Uniunea Europeană”, îndeamnă Maia Sandu.

Zilele trecute, preşedinta Republicii Moldova a înregistrat un mesaj video prin care invita şi moldovenii din diaspora să se adune în oraşele în care sunt stabiliţi, pe 21 mai, în semn de solidaritate cu cei care vor veni la evenimentul din Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Republica Moldova găzduieşte la 1 iunie zeci de şefi de stat, de guvern şi de instituţii ale Uniunii Europene la summitul Comunităţii Politice Europene (CPE), al doilea al acestui forum ce reuneşte statele membre ale UE şi alte 17 ţări europene.

Pe de altă parte, Republica Moldova, care a obţinut anul trecut, ca şi Ucraina, statutul de ţară candidată la Uniunea Europeană şi-ar dori să facă încă un pas înainte şi să primească invitaţia de a deschide negocieri pentru aderare. Pentru a putea trece la această următoare etapă, Moldova are de îndeplinit 9 recomandări din partea Uniunii Europene, care vor fi analizate într-un raport de evaluare al Comisiei Europene până la sfârşitul acestui an.