La o zi după scandalul creat în fața Parlamentului, dar și în ședința deputaților, liderul AUR George Simion a prezentat joi, într-o conferință de presă, programul de guvernare al partidului său. Documentul conține 15 puncte prin care AUR promite că „reconstruiește România”.

Lideri AURFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu

Printre măsurile propuse de Simion se numără naționalizarea OMV, înființarea unor tribunale cu jurați și stagiu militar de trei luni.

La punctul trei denumit „Valorificarea în interesul românilor a resurselor naturale”, AUR propune înfiinţarea unui Fond Suveran de Investiţii, "ca în Norvegia, nu ca la (Liviu) Dragnea" astfel încât statul roman să fie deținătorul pachetului majoritar de acțiuni la companiile din domeniile strategice, iar cetățenii români „să aibă acces facil și drept de preempțiune la cumpărarea de acțiuni în aceste companii”.

Pachetele majoritare de acțiuni OMV - Petrom și ale altor companii strategice vor fi recuperate treptat, prin intermediul unei despăgubiri corecte, după ce se va verifica îndeplinirea tuturor obligațiilor contra­ctuale, inclusiv a celor de la vânzare”, se arată în programul de guvernare al AUR.

Simion a prezentat și viziunea AUR în administrația centrală care ar viza scăderea numărului de parlamentari la 300, "aşa cum au votat românii", un Guvern "suplu" şi "eficient", cu maximum 12 ministere şi maximum 50 de secretari de stat, având în vedere că majoritatea celor din prezent "nu au nicio atribuţie" şi "nu produc plusvaloare".

„La nivelul administraţiei de stat am cuprins nişte măsuri. O măsură votată de toţi românii: 300 de parlamentari. Aşa au votat românii, aşa trebuie să fie. Un Guvern suplu şi eficient, maximum 12 ministere şi maximum 50 de secretari de stat. I-am văzut pe majoritatea celor 200 de secretari de stat actuali şi vă zic că nu au nicio atribuţie, au un birou mare, o secretară şi câţiva consilieri, o maşină cu şofer şi atât. Nu produc plusvaloare pentru români", a precizat Simion.

La capitolul justiție, AUR vrea să limiteze „influența factorului politic în justiție prin alegerea direct de către populație a judecătorilor Curții Constituționale, a conducerii Parchetelor și a conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

De asemenea, aceștia mai propun organizarea de curți cu jurați, formate din cetățeni români majori și cu capacitate deplină de exercițiu, care să soluționeze cazurile penale grave și procesele colective sau de clasă.

„Stimulăm efectuarea de către fiecare cetățean român a unui stagiu de trei luni, în intervalul de vârstă 18 - 22 ani, fie în cadrul unei asociatii non-profit, fie în pregătirea militară”, scrie la punctul 11 denumit „Domnia legi”.