Fostul lider PSD al Camerei Deputaților Valeriu Zgonea a spus luni în comisiile parlamentare în care a fost audiat pentru a fi numit la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) că „România digitală trebuie să fie o poveste de succes” și că este „un timp al schimbărilor”, în care cei cu expertiză trebuie să gestioneze această instituţie.

Valeriu ZgoneaFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comisiile pentru tehnologia informaţiilor ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au avizat favorabil, luni, candidaturile lui Valeriu Zgonea şi Mihai Eftimie pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), plenul Parlamentului urmând să decidă prin vot cine va ocupa această funcţie.

S-au înregistrat 17 voturi „pentru” şi 9 „împotrivă” pentru raportul comisiilor, în care se precizează că cei doi candidaţi întrunesc condiţiile necesare numirii în această funcţie, conform Agerpres.

„România digitală trebuie să fie o poveste de succes”

La audierea din comisii, Valeriu Zgonea, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi deputat PSD, a spus că în ultimii 5 ani a lucrat la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, menţionând că nu mai este om politic de 8 ani.

Zgonea a susținut că „România digitală trebuie să fie o poveste de succes”, menţionând că este „un timp al schimbărilor”, în care cei cu expertiză să gestioneze această instituţie.

  • „Autoritatea este într-o situaţie inedită, fiind în proces de digitalizare”, a susținut Zgonea, adăugând că este „un om al dialogului” și că vrea ca această instituţie „să-şi păstreze statutul independent”.

Zgonea spune că soția sa și-a dat demisia de la ANCOM: „O chestiune etică”

Valeriu Zgonea a declarat, după audierea în comisiile parlamentare, că soţia sa, care lucrează în ANCOM, şi-a dat demisia din funcţia de secretar general, fiind „o chestiune normală, etică”.

  • „Eu nu mai sunt în politică de 8 ani. (...)
  • Eu am fost întrebat, m-am analizat, am avut o discuţie acasă şi mi-am asumat această responsabilitate.
  • Cred că competenţele, aptitudinile mele - şi ştiţi foarte bine că şi în Parlament am colaborat cu toate partidele politice - îmi permit să pot să găsesc acele instrumente ca această instituţie să fie respectată şi să-şi facă treaba cu profesionalism”, a susținut Zgonea.

El a spus că soţia sa lucrează de 5 ani în această instituţie și că astăzi și-a dat demisia din funcția de secretar general.

  • „Ea şi-a depus astăzi demisia din funcţia de secretar general, este o chestiune normală, etică şi nu va influenţa sub nicio formă bunul mers.
  • Dumneavoastră mă ştiţi foarte bine, eu sunt un om care iau deciziile, am principiile mele, câteodată ele sunt judecate greşit sau nu, nu ştiu, dar ştiu să gestionez şi să manageriez o echipă de profesionişti ca cea de la ANCOM”, a adăugat Zgonea.

Fostul lider PSD Valeriu Zgonea este susținut de actuala Coaliție pentru șefia ANCOM. Contracandidatul lui Valeriu Zgonea este Mihai Eftimie, care candidează pe cont propriu.

Valeriu Zgonea a fost membru PSD și președinte al Camerei Deputaților până în 2016 când a fost exclus din partid după ce a cerut demisia lui Liviu Dragnea. Și soția lui Valeriu Zgonea lucrează la ANCOM.

Valeriu Zgonea, condamnat la închisoare în prima instanță și achitat apoi

În februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti l-a achitat definitiv pe fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea pentru infracțiunea de trafic de influenţă, într-un dosar în care fusese acuzat de DNA că a intervenit pentru numirea fiicei unui consilier judeţean în Buzău într-o importantă funcţie publică.

Iniţial, instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti - îl condamnase, în februarie 2020, pe Valeriu Zgonea la trei ani de închisoare cu executare, însă Curtea de Apel Bucureşti i-a admis apelul şi a dispus achitarea lui, decizia fiind definitivă. Motivul invocat de Curtea de Apel este că fapta nu există, potrivit art.16 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală.

În consecinţă, instanţa de apel a anulat şi dispoziţiile primei instanţe privind confiscarea sumei 62.143 lei.

Imediat după ce a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, Zgonea a sesizat Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate legat de o prevedere din Codul de procedură penală, care se referă la folosirea interceptărilor în procesele penale.

Prin admiterea acelei excepţii, CCR a interzis folosirea în dosarele de corupţie a interceptărilor obţinute de SRI în baza unor mandate de siguranţă naţională.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iulie 2012 - aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi era vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică, consilier judeţean în Buzău, privind primirea de foloase necuvenite în schimbul numirii fiicei acestuia (Ionela Viorela Dobrică) în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (CNMSI) din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

În schimbul numirii Ionelei Dobrică la şefia CNMSI, arată procurorii, Zgonea ar fi primit de la Dumitru Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.

Astfel, Dobrică ar fi plătit în 2013 o excursie la Viena şi bilete la concerte pentru Zgonea.

Dosarul a fost trimis în instanţă de DNA Ploieşti în ianuarie 2018, iar pe parcurs au fost audiaţi mai mulţi martori, printre care Liviu Dragnea şi Victor Ponta.

„Colegul lui Mihai Viteazul”

Valeriu Zgonea este cunoscut și pentru declarația sa referitoare la Mihai Viteazul, despre care a spus că este „colegul lui”.

În 2013, Valeriu Zgonea a afirmat ca domnitorul Mihai Viteazul este „colegul” său, în contextul în care vorbea despre steagul secuiesc de mari dimensiuni arborat la Baraolt.

„Eu sunt din orașul lui Mihai Viteazul. Dacă ei vor să ridice acolo steagul cu care au plecat cu colegul meu, Mihai Viteazul, acum câteva sute de ani să cucerească niște drepturi împotriva ungurilor, pe mine nu mă deranjează. Eu nu privesc cu atâta ură această chestiune, sunt colegi de-ai mei care arborează steagul Real Madridului sau Barcelonei, nu văd care e problema”, a afirmat Zgonea, întrebat de jurnaliști dacă îl deranjează arborarea steagului secuiesc de la Baraolt.