​​Liderii coaliţiei s-au reunit, marţi dimineaţă, la sediul Guvernului, printre subiectele principale fiind rotativa guvernamentală care ar urma să aibă loc la finalul acestei luni, potrivit protocolului semnat în urmă cu un an şi jumătate, dar şi reducerea cheltuielilor publice şi supraimpozitarea veniturilor.

Liderii Coaliției - Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Kelemen HunorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

La discuţiile de la Palatul Victoria participă liderii celor trei partide, premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PSD Marcel Ciolacu şi liderul UDMR Kelemen Hunor, potrivit news.ro.

Cel mai important eveniment al acestei luni este schimbarea premierului PNL cu cel al PSD, conform înţelegerii parafate de cele două partide la formarea coaliţiei de guvernare.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că, până la data de 1 iunie, este convins că se va face rotativa guvernamentală şi că va deveni premier.

Ciolacu a lăsat să se înţeleagă că nu îl doreşte pe Florin Cîţu în noul Executiv şi a subliniat că nu este bine să se vorbească despre schimbarea unor miniştrii cu o lună înainte, deoarece s-ar bloca activitatea în ministerele vizate. De asemenea, a anunţat că l-ar vrea pe Mihai Tudose ministru şi l-a lăudat pe Sorin Grindeanu, ”unul dintre cei mai performanţi miniştri ai actualului Guvern”.

Liberalii se vor reuni în jurul datei de 10 mai într-o şedinţă a Biroului Politic Naţional, pentru o evaluare a sefilor de agentii, secretari de stat si miniştri şi pentru a lua un mandat cu care va merge în coaliţie pentru rotativa guvernamentală.

Liberalii speră ca rotaţia premierilor să se finalizeze până la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie. În prezent, mandatul liberalilor este de păstrare a protocolului semnat la constituirea coaliţiei însă există flexibilitate şi pentru o negociere privind ministerele. De asemenea, la rotaţie este posibil ca numărul de ministere să se diminueze.

Un alt subiect care trebuie tranşat în coaliţie este legat de reducerea cheltuielilor bugetare. PSD insistă pe introducerea impozitului progresiv şi vorbeşte despre suprataxarea veniturilor care depăşesc salariul preşedintelui României.

Premierul Ciucă a declarat miercuri, despre impozitul pe veniturile care depăşesc salariul preşedintelui, că este vorba de aplicarea lui doar la stat, iar procentul de 16%, pentru că acesta funcţionează şi ca impozit pe legea finanţelor. Şeful Executivului a mai spus că la nivelul Ministerului Finanţelor se face această analiză şi că decizia va ţine cont de datele prezentate şi a arătat că nu este nimic bătut în cuie în acest moment.