Judecătorii Curții Constituționale au decis să respingă sesizarea USR și a Forței Dreptei pe legea care majorează salariile primarilor, susțin surse oficiale pentru HotNews.ro. Decizia vine în contextul în care ne aflăm cu un an înaintea alegerilor generale și prin aplicarea proiectului de lege primarii vor fi motivați cu o creștere a indemnizațiilor cu aproximativ 2.000 de lei.

Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR)Foto: AGERPRES

UPDATE: Preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache a declarat după şedinţă că decizia judecătorilor Curţii a constat în respingerea criticilor de neconstituţionalitate la proiectul de lege.

”În aceste condiţii, consecinţa soluţiei adoptate de Curte constă în faptul că aplicarea modului de calcul pentru indemnizaţiile primarilor şi consilierilor locali este constituţională. Votul Curţii a fost cu o mare majoritate. Prin urmare, legea declarată constituţională, în mod procedural, e înaintată preşedintelui care urmează să fie înaintată preşedintelui R, care urmează să o promulge, evident în condiţiile în care nu formulează solicitare de reexaminare”, a spus preşedintele CCR.

După decizia Curții Constituționale, proiectul de lege va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Proiectul de lege a fost inițiat de parlamentarii PSD, PNL și UDMR și reglementează OUG 115/2022, prin care se acorda începând cu luna august 2022, o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.

Initiativa legislativă prevede ca salariile aleșilor locali să fi calculate și actualizate având ca referință salariul minim din 2021 și nu cel din 2019 cum este în prezent. Creşterea salariilor s-ar aplica doar pentru administraţia publică locală, respectiv pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene.

De precizat este că bani mai mulți ar urma să primească și personalul din administrațiile locale, pentru că salariile acestora sunt stabilite în funcție de indemnizația viceprimarului sau a vicepreședintelui Consiliului Județean.

Totodată, viceprimarul Bucureștiului ar putea beneficia după votul deputaților de 1.980 de lei brut în plus la salariu.

În cazul primarilor, aceștia vor primi în plus de la 1.150 de lei brut, în cazul unei comune de până la 3.000 de locuitori, și până la 2.200 de lei brut în cazul primarului Bucureștiului.

Coaliția a motivat necesitatea creșterii salariale prin faptul „că s-a creat o nedreptate din cauza înghețării în ultimii patru ani a salariilor bugetarilor din administrația locală.

Proiectul de lege a fost adoptat anul trecut, în septembrie de către Parlament dar a fost contestat de către USR și Forța Dreptei la Curtea Constituțională. Potrivit parlamentarilor USR și Forța Democrată actul normativ nu indica sursa de finanţare, aşa cum prevede art. 138 alin. (5) din Constituţie.

USR a invocat şi încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la desfăşurarea procedurii parlamentare de adoptare a legilor, în condiţiile în care actul normativ a fost adoptat cu două zile înainte să expire termenul stabilit pentru depunerea amendamentelor.