Ciolacu și Ciucă s-au înțeles să suspende discuțiile și negocierile pe rotativă, susțin surse din ambele partide, pentru HotNews.ro. De altfel, în spatele ușilor închise, premierul Nicolae Ciucă le-a transmis liberalilor, în ședința Biroului Executiv, că în următoarea perioadă să evite atacurile la adresa PSD și să concentreze asupra obiectivelor guvernării, susțin surse liberale pentru HotNews.ro.

Nicolae Ciucă și Marcel CiolacuFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă a convocat un Birou Executiv al PNL pentru a-i informa pe liberali într-un discurs de 50 de minute, potrivit surselor participante la ședință, că „trebuie să se concentreze e guvernare și să evite atacurile la adresa PNL”.

Ciucă le-a mai spus liberalilor că potrivit sondajelor, ”cine a generat instabilitate politică, a pierdut procente”.

Printre rânduri, Ciucă le-a transmis liberalilor că discuțiile pe rotativă și portofoliile din Guvern nu sunt o prioritate acum și că dorește un mandat pentru a discuta cu PSD cea mai bună soluţie „pentru arhitectura politică a perioadei următoare”.

„A fost un discurs în care nu a spus nimic nou. A reluat tema colaborării cu PSD și a mai vorbit și despre un mandat pentru a discuta cu Ciolacu cea mai bună soluţie pentru rotativa guvernamentală. Nu a cerut un mandat din partea partidului doar a menționat în treacăt, probabil să fie acoperit pentru următoarea perioadă, în cazul în care mai apar informații de la PSD despre negocierea portofoliilor”, susțin surse liberale participante la ședință.

De altfel, la finalul ședinței PNL, Nicolae Ciucă a declarat că a cerut conducerii de partid să aibă în vedere că PNL este la guvernare şi are obiectiv prioritar îndeplinirea obiectivelor, astfel că actul guvernamental are prioritate în faţa oricărui joc politic, iar chestiunea aceasta a fost pe deplin aprobată la nivelul Biroului Executiv.

„Doresc să subliniez un aspect important, şi anume că am cerut conducerii de partid să avem în vedere că PNL este la guvernare şi are obiectiv prioritar îndeplinirea obiectivelor şi găsirea tuturor soluţiilor pentru ca cetăţenii să nu resimtă întru totul efectele crizei care ne afectează pe toţi, actul guvernamental are prioritate în faţa oricărui joc politic”, a spus premierul.

În urmă cu o săptămână surse oficiale au declarat pentru HotNews.ro că rotația premierilor s-ar putea amâna până la toamnă. Discuțiile ar fi avut loc în cerc restrâns la nivelul liderilor din primul eșalon și nu s-a luat deocamdată nicio decizie în acest sens.

Surse guvernamentale au declarat că nu exclud scenariu ca rotativa guvernamentală se se amâne până în toamnă în condițiile în care situația de securitate din regiune se înrăutățește.

Totodată, liderul PSD Marcel Ciolacu le-ar fi transmis liderilor social-democrați, în ședința Biroului Permanent că există probleme cu cea dea treia tranșă de plata din PNRR și că dacă banii vor întârzia să vină, nu este dispus să preia funcția de premier.