Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat luni, la Parlament, că s-a prezentat în faţa colegilor deputaţi să explice colegilor și să înțeleagă care sunt raţiunile în spatele acestui atac politic, concertat, de câteva luni de zile, împotriva sa.

Lucian Bode la dezbaterea moțiunii simple Foto: AGERPRES

Bode a spus că moţiunea simplă depusă de USR și Forța Dreptei nu are nicio legătură cu Regulamentul Camerei, care prevede că o moţiune simplă să fie depusă de un minimum de 50 de deputaţi, pe chestiuni ce ţin de politică internă. Bode a mai spus că Ministerul Afacerilor Interne este menţionat în această moţiune o singură dată, în timp ce numele jurnalistei Emilia Șercan este menţionat de 12 ori.

„Mă adresez semnatarilor moțiunii. Aveți idei puține și fixe. Recunosc că mă surprinde însă anduranța pe care o aveți la penibil și ipocrizie. Ați compus 3 pagini în care ați reușit să menționați Ministerul de Interne o singură dată și atunci greșit. Dar numele unui jurnalist, Emilia Șercan și al USR l-ați menționat de 12 ori. Foarte interesant. Probabil că este parte dintr-o strategie a dvs. Rămâne de văzut”, a declarat Lucian Bode de la tribuna Camerei Deputaților.

USR și Forța Dreptei au depus săptămâna trecută la Camera Deputaților, moţiunea simplă împotriva ministrului Lucian Bode, intitulată "România merită mai mult decât hoţi în funcţii publice".

Deputații USR și cei ai Forței Dreptei susțin că ministrul de Interne "nu-şi merită titlul academic" sau respectul oamenilor care au muncit cinstit în România și acesta a stat nepermis de mult într-o funcţie guvernamentală pe care nu o merită".

"Aflat în situaţia stranie de a se prezenta în faţa românilor şi a întregii lumi cu un şef al Poliţiei dovedit hoţ, Guvernul României e obligat să ia măsuri pentru repararea demnităţii instituţiilor sale democratice. (...). Încă-ministrul de Interne Lucian Bode nu numai că refuză să îşi asume responsabilitatea pentru propriile fapte, dar, cu un insultător tupeu, încearcă să mute discuţia pe un teren al banalelor schimburi de replici politice. În paralel, declanşează o ofensivă juridică dublată de o campanie mediatică menită să prezinte o realitate parţială, mincinoasă şi, pe alocuri, de-a dreptul ridicolă", se arată în textul moţiunii.