După două săptămâni de la decizia de plagiat dată ministrului de Interne, Lucian Bode, liberalii refuză să comenteze situația si să ia măsuri împotriva acestuia. Deși recent Lucian Bode a cerut retragerea cărții publicate pe baza tezei de doctorat, liderii PNL continuă să facă zid în jurul acestuia. De menționat este că alți miniștri liberali acuzați de plagiat ca Sorin Cîmpeanu sau Florin Roman nu au beneficiat de protecția partidului.

Lucian Bode si Nicolae Ciuca Foto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu

De la decizia de plagiat din 11 ianuarie, dată de comisia de Etică din cadrul Universității Babeș Bolyai, până în prezent, liberalii nu au discutat în forurile statutare despre situația ministrului de Interne și, totodată, secretar general PNL, Lucian Bode.

De altfel, liderii PNL au refuzat constant să comenteze public situația acestuia și să ceară convocarea unei ședință a conducerii PNL pentru a discuta despre plagiatul acestuia.

După 15 zile în care liberalii au tăcut pe această tema, HotNews.ro a reluat întrebările referitoare la sancțiunile care s-ar impune la adresa lui Lucian Bode.

Din cei patru prim-vicepreședinți ai partidului doar doi au răspuns la telefon, dar au refuzat să comenteze plagiatul ministrului de Interne: Rareș Bogdan și Dan Motreanu. În timp ce Iulian Dumitrescu și Gheorghe Flutur nu au putut fi contactati pentru că au avut telefoanele închise.

Prim-vicepreședintele, Rareș Bogdan a precizat că nu-l interesează subiectul pentru că se ocupă strict de activitatea de europarlamentar.

  • Rareș Bogdan: „Mă ocup strict de activitatea de europarlamentar si problematica Schengen. Refuz să comentez orice subiect de politica internă, de activitate guvernamentala și performanța a miniștrilor sau de funcționare a Coaliției cu PSD și UDMR”.

De asemenea, Dan Motreanu a replicat scurt: „Nu comentez acest subiect”.

Vicepreședintele PNL Alina Gorghiu a precizat că nu dorește să comenteze pentru că „ministrul de Interne a dat toate explicațiile pe care le-a considerat necesare”.

Un alt vicepreședinte PNL, Robert Sighiartău, a subliniat că nu dorește să-și exprime opinia public, ci va face „acest lucru doar în forurile statutare ale partidului”.

  • Robert Sighiartău: „Nu vreau să comentez pentru că nu o să vă spun ceea ce cred eu și ceea ce ar trebui spus doar în interiorul partidului. Întrebările astea ar trebui să le puneți președintelui partidului. Orice discuții legate de colegii noștri nu le pot spune public, ci trebuie discutate în Biroul Politic”.

Și vicepreședintele PNL pe Educație, Monica Anisie, a fost contactată de HotNews.ro, însă la telefon a răspuns consilierul acesteia care ne-a asigurat că i va transmite acesteia întrebările. Până la publicarea articolului Anisie nu a transmis niciun răspuns.

Liberalii urmează să se reunească în ședința Biroului Politic, săptămâna viitoare, în debutul sesiunii legislative.

Unii liberali speră ca rocada cu PSD să rezolve și problema Bode

Neoficial, surse din interiorul PNL au declarat că Lucian Bode beneficiază în continuare de sprijinul președintelui PNL, Nicolae Ciucă, dar și de sprijinul lui Klaus Iohannis.

  • „Până acum nu există niciun semnal din partea președintelui Klaus Iohannis împotriva lui Bode. Cred că nu se va cere demisia lui pentru că nu există masă critică în partid. Dacă ar propune cineva ca Bode să facă un pas în spate ne-am trezi cu vot unanim împotriva și din nou partidul s-ar duce în cap la capitolul imagine. Cel mai probabil Bode nu va mai primi un post în Guvern la rocada cu PSD din mai”, a declarat un lider PNL pentru HotNews.ro.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a cerut joi retragerea cărții publicate pe baza tezei de doctorat, în cazul căreia Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a constatat plagiatul, a potrivit edupedu.ro. Președintele Comisiei de Etică, Dacian Dragoș a anunțat că va da curs solicitării, iar cartea nu se mai află în circulație sau comercializare.

Reamintim că pe 11 ianuarie, Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai a analizat teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, și a ajuns la concluzia că „suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate”, iar „abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”.