Ministrul Energiei, Virgil Popescu a declarat, luni, că „un act de joasă speță” intervenția liderilor PSD de Gorj care îi cer demisia în contextul accidentului de la Jilț-Sud.

Virgil PopescuFoto: Agerpres

„E un act...să zicem de joasă speță să te folosești de tragedia care s-a întâmplat”, a răspuns, luni, Virgil Popescu, întrebat despre solicitările de demitere venite din PSD.

De ce liderii PSD îl atacă pe ministrul Energiei și îi cer demisia

Reamintim că mai mulți lideri PSD din Gorj i-au solicitat recent, în urma accidentului de muncă din Gorj, demisia de onoare ministrului energiei Virgil Popescu.

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Mihai Popescu(PSD) l-a acuzat pe Popescu de „incompetenţă”. „M-am convins că nu îl interesează ce se întâmplă cu Gorjul. Nu i-a păsat absolut deloc de solicitările noastre, începând cu amenajarea hidrologică de pe Jiu şi terminând cu modul în care, acum, batjocoreşte o tragedie şi profită de ea ca să mimeze că îi pasă de oamenii din CE Oltenia”, a declarat Popescu, potrivit news.ro.

De asemenea acesta îi ceruse ministrului cu o zi în urmă, demisia, într-o postare pe pagina sa de Facebook. „Virgil Popescu, demisia! Eşti inuman! Politeţurile şi respectul nu îşi mai au rostul, pentru că PNL calcă pe cadavre şi târăşte prin mocirlă durerea salariaţilor şi a familiilor celor decedaţi, din 2019 încoace, din CE Oltenia. Drept dovadă, mesagerii lui de la Gorj mulţumesc lui Dumnezeu că nu a fost PSD la conducerea CEO, pentru că era compania în faliment”, scria Cosmin Mihai Popescu, pe Facebook.

Un alt social-democrat, deputatul de Gorj, Mihai Weber a scris pe pagina sa de socializare că „demisia este un act de onoare și un exemplu de urmat de către toți care se fac vinovați de ceea ce se întâmplă în activitatea minieră din cadrul Complexului Energetic Oltenia, de la cei care conduc Ministerul Energiei, până la ultimul angajat al companiei care are putere de decizie, numit doar pe criterii politice de PNL”.

Un alt deputat PSD de aceasta dată de Giurgiu l-a atacat pe președintele PNL Nicolae Ciucă, pe care l-a întrebat „de ce oamenii voştri din PNL omoară oameni?! Prin prostie, prin hoţie şi prin ciocoism?!”

„O femeie a murit muşcată de câini, în sectorul 6 – PNL. Trei mineri au murit striviţi în noroi, la Gorj, sub conducerea PNL a CE Oltenia. Câţi oameni mai trebuie să moară, domnule preşedinte Ciucă, sub administraţie PNL, ca să vă treziţi şi să vă comportaţi ca un general ce sunteţi? Tăiaţi în carne vie, domnule”, a scris Mina, pe Facebook.

De altfel, ministrul Energiei Virgil Popescu se află pe lista neagra a PSD încă de anul trecut fiind criticat public în repetate rânduri de liderii social-democrați.

Atacurile liderilor PSD la adresa ministrului Energiei sunt girate de conducerea partidului nefiind prima oară când PSD cere demisia lui Virgil Popescu.

Războiul dintre Virgil Popescu și PSD a început de la liberalizarea pieței de energie și creșterea facturilor la energie. Popescu și PSD s-au atacat reciproc și și-au pasat responsabilitatea pe acest subiect.

În ianuarie 2022, ministerul Energiei, Virgil Popescu (PNL), a lansat un atac la adresa ANRE, condusă de fostul deputat PSD Dumitru Chiriță, în scandalul facturilor eronate la energie și gaze. Ministrul acuză că, prin felul în care a acționat, ANRE ar fi transmis în piață semnalul că furnizorii pot scăpa și că nu s-ar fi ajuns aici dacă autoritatea ar fi controlat furnizorii și le-ar fi transmis să nu dea drumul facturilor, dacă nu sunt gata sistemele informatice.

Social-democrații l-au acuzat pe Popescu că este „rău intenționat” și că face „jocul băieților deștepți din energie” PSD a reclamat o proastă colaborare cu ministrul Energiei și în repetate rânduri au ajuns la conflicte cu acesta din cauza ordonanțelor pe plafonarea prețurilor la energie.

În august 2022, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu l-a criticat dur pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmând că acesta ”lasă impresia că s-a calificat la locul de muncă”, lucru pe care îl consideră ”nepermis” pentru acest portofoliu şi în contextul crizei energetice actuale.

Gafele ministrului Energiei, Virgil Popescu și de cine este protejat

Virgil Popescu a fost propus si susținut de PNL ministru al Energiei în Guvernul condus de Ludovic Orban(2021) dar și Guvernul PSD-PNL-UDMR condus de Nicolae Ciucă.

De-a lungul activității sale la Ministerul Energiei, lui Popescu i s-a reproșat public că a gestionat prost liberalizarea pieței energetice, că a gafat de două ori la elaborarea ordonanței privind plafonarea prețurilor la energie pentru populație.

PSD l-a acuzat pe Popescu că i-a favorizat pe „băieţii deştepţi din energie”, acuzând că în ordonanță s-a strecurat o prevedere favorabilă acestora.

„Avem o supraimpozitare la producători, dar şi acolo cineva a strecurat, în Ordonanţă, să fie luat preţul mediu, astfel încât s-au încadrat sub 450, ca să fie această supraimpozitare şi chiar mi-aş dori ca prim-ministrul să afle cine a strecurat acest preţ mediu în Ordonanţa trecută, să ştim şi noi cine, subteran, face jocurile în România pentru energie”, a declarat Ciolacu în august 2022.

De asemenea, în decembrie 2022, ministrul Energiei a anunța o a treia modificare a ordonanței privind plafonarea prețurilor la energie prin care se eliminau declarațiile pe proprie răspundere prevăzute de legea plafoanelor.

Tot Popescu a creat controverse în piață când a apărut ordonanța despre „taxa pe soare” care prevedea ca autoritățile administrației publice centrale și ANRE pot aplica taxe prosumatorilor de energie din surse regenerabile autoprodusă de aceștia de 1 decembrie 2026, cum a susținut cu o zi în urmă ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu a ieșit public și a catalogat drept fake-news introducerea unei taxe pe soare și a precizat că toți românii care își montează panouri fotovoltaice pe casă nu vor plăti absolut nicio taxă pentru energia consumată și produsă.

Popescu este unul dintre liderii PNL care se bucură de susținerea necondiționată a președintelui Klaus Iohannis au declarat pentru HotNews.ro, surse din interiorul PNL.

„Activitatea lui Virgil Popescu este cea mai bună, este recunoscută de americani și e garantul investițiilor și securității energetice a României. Nu a adus el toate investițiile susținute de americani în țara? A găsit el investitor la Midia? Este considerat de americani cel mai performant ministru al guvernării, nu are cine să-l conteste în partid”, a comentat ironic un lider liberal.