​USR susține că ministrul Fondurilor Europene, liberalul Marcel Boloș, vrea să adopte în ultima ședință de guvern din acest an „o ordonanță de urgență elaborată în secret, care ar trebui să reglementeze domeniul fondurilor europene 2021 - 2027, câteva zeci de miliarde de euro”.

Ședinta de guvern, premier Nicolae CiuccăFoto: Guvernul Romaniei

Potrivit unui comunicat al USR, „ordonanța ar fi trebuit să apară pe siteul MIPE, în consultare publică, dar nu a fost publicată. Mai grav, ordonanța va fi o surpriză și pentru ceilalți miniștri pentru că a fost scrisă de un grup secret”.

Fostul ministru USR Cristian Ghinea cere liderilor PNL și PSD, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, să oprească această ordonanță înainte să intre în vigoare.

„Ordonanța secretă de la Fonduri va provoca probleme uriașe. În loc să simplifice și să descentralizeze fondurile europene regionale, Boloș vine cu o ordonanță care dictează la nivel de lege cum arată formularele, cum sunt ghidurile, ce culoare să aibă hârtia igienică și cât să fie dantela de la perdea la fiecare agenție de dezvoltare independentă. De fapt, lui Marcel Boloș îi este frică să semneze ordine de ministru pentru a rezolva problemele și atunci emite OUG-uri pe bandă rulantă, pentru că așa nu răspunde pentru nimic”, susține Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR și fost ministru MIPE.

Potrivit acestuia, una dintre probleme este că pein OUG-ul inițiat de ministerul lui Boloș se stabilesc toate modele de declarații, contracte de finanțare, ghiduri, etc, ceea ce va necesita modificări și corecturi prin alte ordonanțe de urgență, iar în lipsa unor consultări cu oamenii implicați în implementarea proiectelor cu fonduri europene acest lucru se va întâmpla cu siguranță.

„O altă problemă este că OUG-ul secret preia texte din Regulamentele europene și le bagă în lege românească. Total inutil pentru că regulamentul este text aplicabil direct. Marcel Boloș nu face diferența între Regulament european (lege europeană care se aplică direct și în România) și directivă (lege europeană care trebuie transpusă prin legislație românească și nu e traducere, ci adaptare)”, precizează sursa citată.

Fostul ministru Cristian Ghinea susține că ideea unor reglementări unitare e una bună, dar nu prin ordonanță de urgență și în nici un caz secret, între Crăciun și Revelion, dacă nu ai apucat să vorbești cu nimeni să vezi dacă ce legiferezi tu funcționează. Autoritățile de Management trebuie să beneficieze de independență, iar problemele se pot rezolva prin ordine de ministru, nu prin ordonanțe de urgență.

Proiectul de OUG publicat de USR