Senatul a adoptat tacit, luni, un proiect de lege depus de PNL care prevede neimpozitarea pensiilor până în 3.000 de lei. Iniţiativa merge la Camera Deputaţilor pentru votul final.

Bani de pensieFoto: Dreamstime.com

Inițiativa legislativă prevede ca venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 3.000 lei şi, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Inițiatorul proiectului de lege deputatul PNL, Raluca Turcan susține că "în contextul creşterii accelerate a preţurilor de consum are loc erodarea puterii de cumpărare a persoanelor vârstnice cu pensii mici". Astfel, Turcan propune în textul proiectului de lege majorarea plafonului de impozitare a pensiilor de la 2.000 la 3.000 de lei, "ca formă de compensare parţială a inflaţiei din ultima perioadă".

„Acest ultim proiect ar permite creşterea foarte rapida a pensiilor mici, exact ce spune si domnul Ciolacu că îşi doreşte”, explică Turcan.

Proiectul de lege va intra în dezbaterea Camerei Deputaților care este for decizional în acest caz.