Guvernul a stabilit în legea bugetului de stat cote de bani pentru fiecare parlamentar al Coaliției în parte. Astfel, potrivit surselor HotNews.ro, fiecare parlamentar PSD va putea direcționa spre circumscripția sa suma de 500.000 lei iar liberalii 635.000 lei.

Comisia de buget finante din Camera DeputatilorFoto: Hotnews

Parlamentarii PSD și PNL vor depune amendamente în limita banilor promiși de Guvern. „Astfel fiecare parlamentar al Coaliției va putea să direcționeze banii spre circumscripția pe care o reprezintă in valoare maximă de 100.000 de euro. Cel mai probabil amendmanetele vor fi depuse la Ministerul Dezvoltării pentru sate și comune”, au explicat sursele citate.

Aceleași surse susțin că și opoziția USR și AUR ar putea accesa o sumă de 60 de milioane lei în baza amendamentelor pe care le vor depune.

Săptămâna trecută, Guvernul a adoptat bugetul pe 2023. Acesta a fost construit pe o țintă de deficit bugetar cash estimată la 4,4% din PIB și deficit ESA estimat la 4,4% din PIB.

Legea bugetului de stat a intrat în dezbaterea comisiilor de specialitate din Parlament. Potrivit calendarului stabilit, votul final ar urma să fie dat de Parlament cel mai devreme pe 15 decembrie.