Termenul realist pentru repunerea subiectului Schengen pe agendă este anul 2025, declară la RFI eurodeputatul PMP/PPE Eugen Tomac. El critică de asemenea poziția Austriei, care s-a opus aderării României, în Consiliul JAI.

Eugen Tomac Foto: Inquam Photos - Ilona Andrei

„M-am uitat cu foarte multă atenție pe programul propus de președinția suedeză a Consiliului UE, care începe de la 1 ianuarie până în vară și evident că nici discuție despre extinderea Spațiului Schengen, doar despre consolidarea mecanismului de evaluare și de protejare a frontierelor existente. Deci îmi este greu să cred că în următoarele luni vom avea o decizie și sunt nemulțumit în același timp destul de realist, pentru că cunosc cum funcționează mecanismele UE, fără consens, fără unanimitate, nu poți lua decizii. După președinția suedeză, urmează cea spaniolă. Spaniolii de asemenea au probleme ei înșiși cu gestionarea frontierei pe mare, pentru că vin foarte mulți migranți din nordul Africii. Îmi este greu să cred că această țară va propune extinderea Spațiului Schengen (...). Iar 2024 este anul cu alegerile europarlamentare, în acel an nimeni nu se va hazarda să propună, de dragul României, extinderea Spațiului Schengen. Tocmai de aceea, cred că termenul realist pentru a putea aduce din nou în discuție această temă care ne preocupă și ne frământă în mod justificat este 2025”

Cât privește explicațiile cancelarului Austriei, Karl Nehammer, că refuzul extinderii Schengen este „o chestiune de securitate”, Tomac spune că sunt „ extrem de neserioase și ridicole de-a dreptul”

„Nu poți să sancționezi un stat care nu este membru Schengen pentru ceva ce nu funcționează în Spațiul Schengen. Este de-a dreptul halucinantă această argumentație, nu sunt de acord cu extinderea Spațiului Schengen, dar totuși votez pentru ca Croația să adere la Spațiul Schengen, în condițiile în care toate statisticile și rapoartele Frontex arată cât se poate de limpede că o bună parte din migranții care vin din Orientul Mijlociu și din Asia ajung în Austria și restul Europei prin Croația, a spus el.

Eurodeputatul PMP/PPE consideră că vinovatul principal pentru eșecul privind aderarea României la Schengen este președintele Klaus Iohannis: ”Nu poți să te pregătești de o asemenea decizie doar cu câteva săptămâni înainte, ea trebuia pregătită din timp și evident că principalul responsabil pentru acest eșec este președintele Iohannis, chiar dacă nu vrea să-și asume”.