Președintele PES, Stefan Löfven, i-a transmis, într-o scrisoare adresată președintelui PSD, Marcel Ciolacu, că rezoluția adoptată la Berlin în cadrul Congresului PES, pentru susținerea României de a adera la spațiul Schengen, „este un semnal puternic al poziției noastre politice în ceea ce privește acest subiect”.

Parlamentul EuropeanFoto: Abdesslam Mirdass / AFP / Profimedia

Scrisoarea integrală a șefului PES:

  • ”Aș dori să vă mulțumesc foarte mult pentru scrisoarea dumneavoastră și aș dori să-mi exprim aprecierea pentru prezența dumneavoastră valoroasă la Congresul PES de la Berlin. Evenimentul a fost foarte reușit și a demonstrat forța și unitatea familiei noastre social-democrate, mai ales în această perioadă extrem de agitată și numeroasele provocări cu care ne confruntăm atât în cadrul Uniunii Europene, cât și în sfera internațională.
  • După cum știți, PES și familia noastră progresistă au condus discuțiile privind extinderea aderării la Schengen a Bulgariei și României. Angajamentul nostru ferm față de acest obiectiv rămâne neschimbat, iar rezoluția adoptată de PES în cadrul Congresului este un semnal puternic al poziției noastre politice în ceea ce privește acest subiect. Așa cum am menționat în discursul meu de la Berlin, susțin personal aderarea Bulgariei și României la zona Schengen.
  • Sunt extrem de încântat că, în sfârșit, Comisia Europeană a cerut ca Bulgaria, Croația și România să adere la spațiul Schengen. Mulțumită eforturilor comisarului european progresist pentru afaceri interne, Ylva Johansson, salutăm acest pas atât de necesar și sperăm că aderarea acestor trei țări, fără alte întârzieri, va consolida Uniunea Europeană în ansamblul său. Socialiștii și democrații vor continua să sprijine acest proces.
  • Sper că putem conta în continuare pe sprijinul și contribuția dumneavoastră și a partidului dumneavoastră la realizarea obiectivelor noastre comune. PES va organiza o reuniune pregătitoare înaintea EUCO din 15 decembrie, la care sperăm că veți putea participa.

Reamintim că pe 15 octombrie, socialiștii europeni (PES) au votat în cadrul congresului desfășurat la Berlin, o rezoluţie pentru susţinerea fermă a aderării României la spaţiul Schengen.