​Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri într-un interviu pentru publicația spaniolă La Razon că Europa va fi mai sigură cu România în spațiul Schengen și că toate evaluările recente au arătat nu doar că îndeplinim cerințele, ci și că suntem unul dintre cele mai responsabile state. Întrebat despre greșelile militare ale Rusiei în Ucraina, Ciucă spune că cea mai mare greșeală a Rusiei a fost deja făcută în momentul în care a decis să aducă acest război în Europa.

Spațiul SchengenFoto: Karaboux / Dreamstime.com

Aflat în vizită în Spania, pentru o ședință de Guvern comună cu președintele Guvernului Regatului Spaniei, Pedro Sánchez Pérez-Castejón, premierul Nicolae Ciucă a acordat un interviu publicației spaniole La Razon.

Premierul Ciucă a spus că aproape un milion de români studiază, trăiesc și muncesc în Spania și a subliniat o solicitare constantă făcută de diapora română

  • „Posibilitatea menținerii naționalității române în același timp cu obținerea celei spaniole este o solicitare constantă a diasporei române din Spania. Avem un dialog deschis și sincer pentru a identifica, împreună, cele mai bune soluții pentru a satisface acest interes puternic al diasporei noastre, ținând cont de sensibilitățile ambelor părți.”, a spus Ciucă.

Premierul nu a dorit să critice țările care s-ar opune intrării României în Schengen, susținând doar că toate exercițiile de evaluare au confirmat în urmă cu mai bine de 10 ani că suntem pregătiți.

  • „Evaluările din această toamnă au reconfirmat că nivelul de pregătire a fost menținut constant de România. Comunicarea recentă a Comisiei Europene privind extinderea spațiului Schengen cu România, Bulgaria și Croația (16 noiembrie) și evaluările detaliate ale personalului de experți al Comisiei și ale statelor membre care au vizitat recent România constituie o bază solidă pentru o decizie pozitivă, care reconfirmă că nu doar îndeplinim cerințele acordului Schengen, dar că suntem unul dintre cele mai proactive și responsabile state membre în acest domeniu.
  • În plus, un detaliu esențial nu trebuie ignorat: ca stat membru al UE, România este deja responsabilă de protecția celei de-a doua ca mărime a frontierei terestre din UE, misiune pe care o îndeplinim din 2007 cu cea mai mare responsabilitate.
  • Până acum, România a răspuns în mod exemplar la ceea ce ar fi putut fi o criză umanitară generată de războiul Rusiei în Ucraina. Am garantat fluxuri rapide, sigure și controlate pentru aproximativ 2,8 milioane de refugiați ucraineni care au trecut granița în România. Consider că această situație este cea mai relevantă dovadă a capacității autorităților române de a răspunde nu doar situațiilor actuale, ci și celor excepționale. (..)
  • Europa va fi mai sigură cu România în acest domeniu, iar cetățenii și companiile române - care susțin activ proiectul UE - au dreptul de a se bucura de toate beneficiile pieței interne.”, a declarat Ciucă pentru La Razon.

Premierul a subliniat că susținerea Spaniei este esențială pentru a mobiliza sprijinul unanim pentru o decizie pozitivă cât mai curând posibil cu privire la aderarea Romîniei la Schengen.

Întrebat ce greșeli militare ar face Rusia în Ucraina, premierul Ciucă a spus că „cea mai mare greșeală a Rusiei a fost deja făcută în momentul în care a decis să aducă acest război în Europa.”

  • „Ultimele acțiuni militare ale Rusiei - lovituri cu rachete asupra Kievului și a altor orașe care vizează civilii și infrastructura critică - sunt escalade cinice și brutale care încalcă dreptul internațional umanitar.
  • În același timp, mobilizarea parțială, referendumurile false și „integrarea” regiunilor ucrainene anexate ilegal, precum și declarațiile agresive continue de amenințare cu folosirea armelor nucleare sunt o dovadă în plus a comportamentului iresponsabil al Rusiei.”, a mai declarat premierul român.

Oficiali români se află miercuri în Spania la Castellon pentru o ședința comună a Guvernelor României și Regatului Spaniei.

Din delegația României, condusă de premierul Nicolae Ciucă, vor face parte ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu; ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr; ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Attila Cseke; ministrul muncii și solidarității sociale, Marius Budăi; ministrul sănătății, Alexandru Rafila, și ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea.

Sursa foto: Dreamstime.com