Mai mulți parlamentari PNL, PSD și USR au depus, la Senat, un proiect de lege care, dacă va fi adoptat, va permite accesul animalelor de companie în instituțiile publice și în mijloacele de transport în comun.

Câine în lesăFoto: Hotnews / Clarice Dinu

Inițiativa legislativă modifică Legea 205/2004 privind protecția animalelor și introduce trei articole noi:

  • este permis accesul animalelor de companie, câini și pisici, indiferent de talie și de rasă, în instituții publice centrale și locale, precum și ale persoanelor juridice de drept privat, care, potrivit legii au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public dacă acestea sunt însoțite de un adult.
  • este permis accesul în mijloacele de transport în comun cu animale de companie, atâta timp cât nu pun în pericol siguranța călătorilor.
  • câinii sunt ținuți în lesă iar cei care fac parte din rasele considerate periculoase, poartă obligatoriu și botniță
  • pisicile sunt transportate în cuști speciale.

Senatul este primă cameră sesizată, Camera Deputaților fiind forul decizional în acest caz.