Fostul premier Victor Ponta a catalogat drept o "catastrofă" decizia instanței supreme prin care mii de dosare penale ar putea fi închise prin prescrierea faptelor: "Iohannis a reușit ce n-am reușit nici eu cu Crin de marțea neagră, nici Dragnea cu OUG13”.

Victor PontaFoto: Agerpres

Ponta a făcut aceste declarații marți seară, la B1TV, spunând că prin această decizie scapă practic toți cei care au dosare înainte de 2014: “Cred că după catastrofa de astăzi, pentru că e o catastrofă, scapă și mulți nevinovați, scapă și vinovați”.

  • "Iohannis a reușit ce n-am reușit nici eu cu Crin de marțea neagră, nici Dragnea cu OUG 13. Practic, cine nu a fost condamnat după 2014 a scăpat. E corect până la urmă. Să nu credeți că îmi pare rău. Dar ne amuzăm acum”.

Mii de inculpați ar putea scăpa de dosarele penale prin prescrierea faptelor, pe listă fiind și fostul ministru Elena Udrea, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie importată privind prescripția specială, în urma deciziei Curții Constituționale conform căreia prevederile articolului 155 din Codul Penal privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale sunt neconstituționale.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât marţi că decizia CCR privind prescripţia se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile.

Decizia va spulbera mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau la parchete - inculpaţii vor scăpa de condamnare sau de acuzaţii, ca urmare a prescrierii faptelor. Vor fi vizate dosare cu infracțiuni de drept comun, dar și dosare de corupție cu nume celebre, aflate la parchete sau la instanțe, au explicat juriști consultați de HotNews.ro.