Președintele Comisiei de Muncă din Senat, liberalul Virgil Guran a declarat, miercuri, că „trebuie să învățăm să fim bogați și cinstiți” explicând de ce senatorii au adoptat majorarea salariilor demnitarilor. Declarația lui Guran vine după ce Senatul a amendat o ordonanță a Guvernului și a introdus majorarea indemnizațiilor demnitarilor publici.

Virgil Guran Foto: AGERPRES

„În 90 l-am auzit pe Ion Iliescu cum spunea să fim săraci și cinstiți. Eu cred că trebuie să începem să învățăm să fim bogați și cinstiți și țara o va duce mai bine. Pentru mine nu mă avantajează o creștere de salariu că Dumnezeu m-a ajutat și am firma mea de 32 de ani și de acolo trăiesc, nu din ce se întâmplă la Parlament. Cred eu că trebuie să terminăm cu această gândire să nu se crească salariile la primari. Eu cred că trebuie să creștem cerințele pentru performanță și asta e foarte important”, a explicat președintele Comisiei de Muncă din Senat, la finalul ședinței de plen.

Senatul a adoptat, miercuri, majorarea indemnizațiilor demnitarilor și creșterea sporurilor cu 25% pentru funcționarii publici implicați în procesul legislativ. Este vorba de indemnizațiile președintelui, miniștrilor, parlamentarilor, primarilor, președinților de consilii județene și locale precum și ale funcționarilor publici care îi deservesc pe aceștia.

Decizia Senatului a venit la două ore diferență de o decizie a Curții Constituționale prin care se declara neconstituțional un proiect de lege prin care se majorau salariile tuturor demnitarilor.

Judecătorii CCR au decis, în cursul dimineții de miercuri că majorările salariale din sistemul public care urmau să se aplice demnitarilor, președinților de Consilii Județene, primari, parlamentari sunt neconstituționale.

Ce spunea Ciolacu despre majorarea salariilor demnitarilor

Reamintim că Parlamentul a adoptat în luna iunie un proiect de lege care prevedea majorarea indemnizațiilor tuturor demnitarilor, la pachet cu salariile bugetarilor.

USR a sesizat Curtea Constituțională că modificările aduse legii ar duce la creșterea indemnizațiilor tuturor demnitarilor, de la subprefecți la președinte, cu sume cuprinse între 880 și 1.410 lei, în condițiile în care salariile acestora erau înghețate prin legea salarizării.

La vremea respectivă, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a dat asigurări că se va da o nouă ordonanţă de prorogare a acestui termen privind majorarea salariilor demnitarilor.

„Cu certitudine, astăzi în coaliţie vom lua decizia, dacă legea va trece de Curtea Constituţională, se va proroga termenul de aplicare pentru demnitari”, dădea asigurări preşedintele PSD pe 8 iunie.