Drepturile minorităților naționale sunt respectate în România, care este chiar un exemplu în acest sens, și este interesul nostru ca minoritățile să își poată trăi cultura și vorbi limba maternă, a spus președintele Klaus Iohannis în conferința de presă comună susținută cu preşedintele Ungariei, Katalin Novak. "Și, apropo, am convenit împreună că e bine să îşi folosească şi limba română”, a afirmat Iohannis.

Presedintii Romaniei si UngarieiFoto: Presidency.ro
  • "În România, drepturile tuturor minorităţilor naţionale sunt respectate. Ba, chiar mai mult, în România există un exemplu pe care cred că putem să îl prezentăm cu mândrie, minorităţile naţionale sunt reprezentate în Parlament, chiar dacă numeric, prin vot, nu obţin atâtea voturi cât sunt necesare pentru un mandat. Asta se numeşte o discriminare pozitivă.
  • Pe de altă parte, este interesul nostru comun ca drepturile minorităţilor maghiare să fie pe deplin respectate, să îşi poată trăi cultura, să îşi poate folosi limba maternă.
  • Și, apropo, am convenit împreună că e bine să îşi folosească şi limba română", a afirmat Iohannis.

El a mai spus că există politicieni care vor să profileze exacerbând tensiunile interetnice, astfel că majoritatea tensiunilor sunt artificiale, fiind "umflate public de politicieni care vor să folosească unele divergenţe existente pentru a se autopromova".

Președintele Ungariei: Am convenit că dorim să diminuăm tensiunile existente, nu să le amplificăm

Președintele Ungariei a spus, în declarația susținută la finalul discuțiilor cu Klaus Iohannis, că au convenit că România și Ungaria au interesul să aibă "o relaţie bilaterală bună, pragmatică”.

Katalin Novak a reamintit că de 12 ani niciun pereședinte al Ungariei nu a vizitat România, spunând că și ea l-a invitat pe Klaus Iohannis la Budapesta, iar vizita va avea loc în perioada următoare.

  • "Ungaria şi România sunt interesate şi au interesul de a avea o relaţie bilaterală bună, pragmatică. Suntem ţări vecine și de aceea avem nevoie ca relaţia dintre România şi Ungaria să funcţioneze. Am convenit că dorim să diminuăm tensiunile existente, nu să le amplificăm.
  • Nu o să fim de acord în toate cele, dar cel mai important este să ne ascultăm reciproc şi să înţelegem punctul de vedere al celuilalt, pentru a reduce aceste tensiuni.
  • Avem nevoie de colaborare, dar ştim că nu vom fi de acord în toate aspectele", a afirmat președinta Ungariei.