Ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat miercuri seara că își face „treaba la minister”, întrebându-se cine ar avea interesul să schimbe un ministru al Energiei înainte de iarnă, potrivit News.ro.

Virgil PopescuFoto: Arhiva personala

„Aş pune doar o întrebare retorică: cine are totuşi interesul să schimbe un ministru al Energiei înainte de iarnă, când se apropie o iarnă complicată? Părerea mea e că nimeni”, a afirmat el la Digi24.

„Eu cred că-mi fac treaba la minister şi am reuşit să punem energia României pe o direcţie bună, pentru că de 20 de ani nu s-au mai făcut investiţii în România. Am reuşit să demarăm investiţiile”, a mai declarat Virgil Popescu.

Întrebat dacă premierul Nicolae Ciucă este mulţumit de activitatea sa, ministrul Energiei a răspuns: „Eu cred că ar trebui să-l întrebaţi pe domnul premier”.

Tot miercuri, întrebat dacă se simte vizat de o remaniere guvernamentală, ministrul Energiei a afirmat că se teme doar de Dumnezeu.

Virgil Popescu se gândește „foarte mult” la o măsură propusă de PSD

El a precizat de asemenea că „ne gândim foarte mult la o impozitare a întregului lanț de producție, intermediere și furnizare”, o propunere a PSD.

O altă propunere PSD este reglementarea preţului pentru consumatorii casnici, după ce expiră măsura cu plafonarea, timp de un an, cu posibilitatea de prelungire până în 2025.

O asemenea măsură ar însemna preţuri mai mici pentru populaţie, dar mai mari pentru consumatorii non-casnici, de la IMM-uri la fabrici, care vor scumpi produsele lor.

Cu alte cuvinte, vom plăti mai puţin la energie, dar mai mult pe alte produse.