Senatorul George Mîndruţă şi-a anunţat joi seară demisia din USR şi din cea de preşedinte al filialei judeţene Suceava, informează News.ro. „Sentimentul care mă încearcă este o mare dezamăgire”, a transmis senatorul.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Astăzi am depus oficial demisia mea din cadrul partidului USR, implicit din funcţia de preşedinte al filialei judeţene Suceava. Sentimentul care mă încearcă este o mare dezamăgire. Nu-mi pare rău că plec din USR, îmi pare rău pentru unii oameni buni care rămân acolo”, a scris joi seară, pe Facebook, senatorul George Mîndruţă.

Acesta susţine că ar putea enumera „o listă lungă de motive” care au dus la demisie.

„Încă de la începutul fuziunii dintre USR şi PLUS au existat dispute şi păreri contradictorii, însă ele au fost canalizate greşit spre conflicte interne, nu spre evoluţie şi transparenţă, aşa cum ar fi fost de dorit. Disputele interne au fost alimentate de diverşi presupuşi lideri şi grupuri dornice de putere, care au pus mai presus interesele personale şi de grup decât angajamentele luate în faţa românilor”, a mai scris senatorul.

Potrivit acestuia, pentru unii „dorinţa de putere, de a deţine cât mai multe titulaturi şi de a avea influenţă, a primat”.

„Am constatat cu regret în ultimele luni lipsa de reacţie a conducerii USR prin acţiuni concrete la problemele sesizate din filiala pe care o reprezint şi nu numai. Poleiala cuvintelor mari folosite de unii lideri a început să se risipească. Doresc să mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături şi pot fi siguri că voi rămâne fidel principiilor şi valorilor care m-au determinat să intru în politică, iar principala mea preocupare ca membru al Senatului este să promovez idei şi proiecte care să servească interesele românilor”, a mai scris senatorul.