PSD îi răspunde, luni, în termeni ironici liderului PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, care a spus ​că celebra „rotativă” la guvernare stabilită de PNL și PSD ar putea să nu mai aibă loc. „În încercarea de a scăpa din încercuire, domnul Muraru creează fumigene la București", este replica PSD, care îi invocă pe "penalii" liberali de la Iași. În același timp, PNL a ținut să își asigure partenerii de guvernare că „rotativa este un angajament luat de partid la formarea coaliţiei, iar PNL îşi respectă angajamentele”.

Nicolae Ciuca si Marcel CiolacuFoto: AGERPRES
  • „La Iași, președintele PNL, Alexandru Muraru, este într-o situație grea, cazurile penalilor Chirică și Alexe îi dau mari bătăi de cap. Greu să explice ieșenilor că partidul pe care îl reprezintă nu este nici Chirică și nici Alexe, că doar sunt pe funcții alese sub sigla PNL.
  • În încercarea de a scăpa din încercuire, dl. Muraru creează fumigene la București. Brusc îl preocupă soarta guvernării începând cu primăvara anului viitor.
  • Îi propun dlui. președinte al filialei PNL Iași să fie mai degrabă îngrijorat de știrile care spun că energia electrică s-a vândut cu 2.660 lei/Mwh.
  • Scumpirea majoră a prețului la gaze și energie este principala cauză de creștere a inflației care erodează veniturile tuturor românilor. Aici așteaptă cetățenii soluții, iar PSD a venit cu propunerea concretă a reglementării prețurilor pentru că este evident că actuala schemă de plafonare nu poate tempera creșterea prețurilor.
  • Haideți să ne concentrăm pe soluții și nu pe scenarii. PSD a intrat la guvernare pentru a susține cetățenii și economia în aceste momente dificile, nu pentru jocuri și declarații politicianiste”, a transmis, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, Ștefan Radu Oprea.

PNL: Nu există astăzi în partid nicio altă ipoteză decât implementarea rotativei anul viitor, conform protocolului

Și PNL a reacționat la declarațiile lui Muraru, purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuţ Stroe, spunând că rotativa guvernamentală este un angajament luat de partid la formarea coaliţiei, iar "PNL îşi respectă angajamentele".

  • "Ideea rotativei guvernamentale este cuprinsă într-un angajament făcut de PNL la formarea coaliţiei de guvernare.
  • PNL îşi respectă angajamentele, iar protocolul pe care se bazează actuala coaliţie nu face excepţie. Nu există astăzi în partid nicio altă ipoteză decât implementarea rotativei anul viitor, conform protocolului", a scris Ionuţ Stroe, pe Facebook.

El mai spune că "orice subiect de o asemenea importanţă" trebuie discutat în coaliţie înainte de orice fel de declaraţii publice.

"Este o perioadă dificilă pentru ţară, în care guvernarea trebuie să fie tratată cu responsabilitate şi seriozitate", adaugă Stroe.

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a susținut, despre "rotativa" din 2023, când funcţia de premier ar urma să fie preluată de PSD, că a schimba un premier cu un an înainte de alegeri, când ai război la graniţe, nu ar fi un semnal bun.

  • „România nu a avut niciodată un scenariu din acesta, al unei retrageri negociate din postul de premier. Într-adevăr problema schimbării premierului în mai-iunie anul viitor apare în protocolul coaliţiei.
  • Însă, personal, cred că trebuie să vedem cum va arăta situaţia geopolitică la momentul acela, pentru că a schimba un premier cu un an înainte de alegeri în plin conflict la marginea graniţelor României nu cred a fi un semnal bun.
  • Şi Marcel Ciolacu a spus la un moment dat, înainte ca premierul Nicolae Ciucă să fie şi preşedinte PNL că dacă lucrurile merg bine în coaliţie şi la guvernare nu este sigur că va mai fi realizată rotativa”, a declarat pentru News.ro liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru.

PSD și PNL au convenit o schimbare de premier în 2023, când funcția ar urma să revină social-democraților, conform protocolului coaliției de guvernare.