Pensia specială medie a crescut în acest an de 160 de ori față de pensiile medii normale, bazate pe contributivitate, spune deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei.

baniFoto: Dreamstime.com
  • "3 lei. Cu atât a crescut pensia medie a românilor obișnuiți în primele 6 luni din 2022, conform Casei Naționale de Pensii Publice. În schimb, pensia specială medie a crescut în aceeași perioadă cu 481 de lei.
  • De 160 de ori mai mult. Da, ați citit bine. În doar 6 luni, pensia specială medie a crescut de 160 de ori mai mult ca pensia medie a românilor obișnuiți.
  • Toți românii se confruntă cu facturile mai mari și creșterea prețurilor. Taxa ascunsă numită inflație a ajuns la cifre record și ne macină puterea de cumpărare. Dar pentru categoriile de speciali, pentru cei apropiați de putere, se găsesc mereu soluții. Și mai ales bani. Și pentru restul? Cei mai nevoiași primesc tichete sociale de 4 lei/zi pentru alimente.
  • Încă de la început, USR s-a opus sistemului pe două viteze al pensiilor speciale pe care l-a creat PSD-PNL. Partidele care au puterea de 30 de ani în România s-au bătut cu pumnul în piept că vor desființa pensiile speciale, dar PSD-PNL votează pentru menținerea lor de fiecare dată. Ăsta este ordinul venit de la premierul cu o pensie specială de 18.000 lei/lună", a scris miercuri, pe Facebook, deputatul USR Claudiu Năsui.

Vor fi impozitate pensiile speciale?

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a susținut în urmă cu o săptămână că pensiile speciale vor fi impozitate, iar o analiză în acest sens „va fi prezentată coaliţiei cu toată argumentaţia şi juridică, economică şi fiscală”.

  • „Sunt o serie de simulări care au loc, sunt o serie de date care se strâng. Lucrăm împreună cu toate instituţiile implicate pentru că trebuie să ai date. Pe de altă parte, analiza are în vedere şi deciziile Curţii Constituţionale.
  • Sunt două aspecte. Discuţia legată de pensii în general, fie că sunt ele pensii pe contributivitate, pe pilonul 1 - pensii militare de stat sau indemnizaţii de altă natură, care intră oarecum în ceea ce înseamnă jalonul din PNRR cu reforma sistemului de pensii, indiferent de sistemul de cotizare şi a doua sau care vine în conexiune cu această reformă, partea de impozitare a acestor venituri.
  • Analiza din cadrul Ministerului de Finanţe este în derulare. Sunt o serie de simulări care au loc, sunt o serie de date care se strâng. Lucrăm împreună cu toate instituţiile implicate pentru că trebuie să ai date. Pe de altă parte, analiza are în vedere şi deciziile Curţii Constituţionale. Ştiţi că acest subiect a făcut obiectul a numeroase contestaţii la Curtea Constituţională”, a afirmat Adrian Câciu la Antena 3.

Miercuri, el a spus că analiza ar urma să fie gata în săptămânile viitoare, acum prioritatea fiind rectificarea bugetară.

Câte pensii speciale sunt în România

9.864 de persoane beneficiază de pensii de serviciu - pensii speciale - majoritatea fiind judecători și procurori, potrivit informațiilor publicate recent de Casa Națională de Pensii.

În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, respectiv peste 20.000 de lei, din care aproape 19.000 este cota suportată din bugetul de stat.

Acestor pensii de serviciu li se adaugă și cele ale militarilor, polițiștilor, angajaților din serviciile secrete, care sunt plătiți din fondurile caselor de pensii ale ministerelor apărării și de interne, motiv pentru care numărul acestora nu este cuprins în centralizarea Casei Naţionale de Pensii Publice.

Pensii speciale au si parlamentarii. În ultima lună au primit pensie specială 732 de parlamentari, pensia medie fiind de 4.930 de lei.

Cum arată schema pensiilor speciale ale parlamentarilor

Indemnizația specială obținută de parlamentari pornește de la 2.000 de lei pentru parlamentarii care au avut un mandat scurt în perioada 1990-1992 și poate ajunge până la 12.000 de lei pentru cei care au deținut trei mandate de parlamentar.

Indemnizația specială obținută de un parlamentar:

  • 1 mandat - 4.448 de lei
  • 2 mandate - 8.896 dde lei
  • 3 mandate - 10.951 de lei.

În februarie 2021 Parlamentul a adoptat proiectul de lege al PSD care elimina pensiile speciale pentru deputați și senatori. Proiectul PSD a fost promovat și votat în detrimentul altor două inițiative legislative depuse PNL și USR.

În luna mai, Curtea Constituţională a României a decis însă că legea PSD prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor este neconstituțională.

Subiectul pensiilor speciale este unul extrem de sensibil în societatea românească și a fost exploatat de toate partidele politice în campaniile electorale. Parlamentul a adoptat mai multe proiecte de lege prin care se elimină anumite categorii profesionale care beneficiază de pensii speciale, însă acestea nu au devenit aplicabile pentru că au fost contestate și respinse la Curtea Constituțională. (Sursă foto: dreamstime.com)