​Camera Deputaţilor a hotărât, miercuri, un proiect de lege care reglementează intervenţia asupra exemplarelor de urs pentru prevenirea şi combaterea atacurilor asupra persoanelor şi bunurilor. Parlamentarii au introdus prevederea potrivit căreia intervenţia se va face şi în extravilanul localităţilor, nu doar în intravilan.

HotNews.roFoto: Hotnews

Deputații au revenit asupra unui proiect de lege pe care președintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea. Inițial proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor, a fost adoptat de Parlament în 15 decembrie 2021, iar şeful statului a solicitat reexaminarea lui.

Preşedintele a cerut reexaminarea proiectului pentru a se rediscuta interpretarea stării de necesitate în care se va interveni asupra exemplarelor de urs, precum şi pentru regândirea extinderii în extravilan a intervenţiei imediate.

Astfel, deputaţii au reintrodus intervenţia asupra urşilor în extravilanul localităţilor. În schimb, faţă de forma adoptată iniţial de Parlament, parlamentarii au eliminat prevederea potrivit căreia "prin excepţie, se regăseşte în situaţia stării de necesitate persoana care, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în timpul unei acţiuni legale de vânătoare, recoltează prin împuşcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viaţa, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane".

Camera Deputaţilor este for decizional, legea merge la promulgare.