Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, un mesaj către PSD ca „să fie foarte clar și să înțeleagă toată lumea” că nu este de acord cu propunerile PSD privind suprataxarea marilor companii și impozitarea bugetarilor și pensionarilor speciali cu venituri mari.

Liderii Coalitiei - Nicolae Ciuca, Marcel Ciolacu si Kelemen HunorFoto: AGERPRES

„Nu este sănătos și responsabil să te joci cu sistemul fiscal în perioade de instabilitate. Riscăm să avem, într-un an sau doi, probleme de două ori mai mari decât avem astăzi. Avem, în istorie, precedente de măsuri strâmbe, venite în momente prielnice unora din punct de vedere electoral, pentru care, mai târziu, au plătit tot românii", scrie premierul pe pagina sa de Facebook.

Ciucă mai spune că actuala Coaliție nu-și permite să greșească „constituțional cu marile măsuri de reformă în domenii cheie, mai ales în cele cu impact bugetar”.

”Să ne aducem aminte că legile referitoare la pensiile speciale ale judecătorilor sau ale parlamentarilor au fost declarate neconstituționale de CCR. Fie pentru că ele contraveneau unor principii constituționale ale independenței justiției, fie că erau neclare, imprecise, impredictibile sau au fost adoptate fără respectarea procedurilor parlamentare constituționale. În domeniul fiscal, intrarea în vigoare a unor măsuri care pot cădea ulterior testul la CCR înseamnă daune plătite din bugetul statului.

Există inechități? Da! Însă avem în PNRR stipulate foarte clar următoarele: reforma pensiilor (un sistem bazat pe contributivitate), precum și reforma administrației publice și a salariilor din sistemul public (un sistem bazat pe performanță). Așa vom repara lucrurile. De ce? Ca să și producă efecte. Ca să și funcționeze pe termen lung”, scrie Nicolae Ciucă.

Premierul mai spune că „PNL nu va susține nicio măsură care să sufoce mediul de afaceri, motorul vital economiei”.

„Nu suntem de acord cu nicio viziune care pune azi poveri pe mediul de afaceri și pe companii (...) Noi nu putem promova măsuri neconstituționale, impozite peste noapte, taxe și poveri pe companii și mediul de afaceri. Greșelile, în această perioadă, ne vor costa enorm. Iar noi, Partidul Național Liberal, ne asumăm măsurile luate și înțelegem că trebuie să ne uităm la cum va arăta România în viitorul apropiat, cu reformele din PNRR începute, cu banii din PNRR activați în programe de sprijin și dezvoltare a țării. Nu ne uităm azi la sondaje, ci pe termen lung la societatea românească. Asta credem noi că înseamnă responsabilitate la guvernare!”, își încheie postarea premierul.