Relocarea unor companii în România, pe fondul războiului din Ucraina, poate reprezenta o oportunitate care să îi încurajeze pe românii care vor să revină în ţară, afirmă preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj adresat duminică, de Ziua Românilor de Pretutindeni, scrie Agepres.

Klaus IohannisFoto: AGERPRES
  • "Ştiu că, în pofida situaţiei internaţionale tensionate, mulţi dintre dumneavoastră se gândesc să revină în România, încurajaţi de potenţialul de creştere pe care îl are ţara noastră. O economie dinamică generează continuu oportunităţi de afaceri, investiţii productive şi locuri de muncă mai bine plătite. Relocarea unor companii în România, pe fondul contextului actual complicat, poate reprezenta o oportunitate care să-i încurajeze pe cei care vor să revină în România.
  • În acest sens, sunt extrem de importante acţiunile Guvernului de susţinere, prin programe dedicate, a românilor care doresc să se întoarcă în ţară. Doar împreună, români de aici şi de acolo, putem să construim România puternică şi prosperă pe care ne-o dorim. La mulţi ani, dragi români de pretutindeni" - este mesajul preşedintelui Klaus Iohannis.

Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis a fost adresat cu ocazia Ziua Românilor de Pretutindeni.

  • "Ca în fiecare ultimă duminică a lunii mai, celebrăm astăzi Ziua Românilor de Pretutindeni, o sărbătoare dedicată în primul rând celor care se află dincolo de hotare, dar care poartă în suflet dragostea de ţara natală. Indiferent unde ne aflăm astăzi, este un bun prilej să reflectăm la tot ce ne leagă unii de alţii şi pe fiecare dintre noi de România. Ne unesc o identitate puternică şi apartenenţa la un neam care, de-a lungul veacurilor, a răzbit cu demnitate peste toate vitregiile istoriei. Evoc astăzi caracterul nostru dârz, pentru că vremurile sunt iarăşi dificile, nu doar în Europa, ci în întreaga lume.
  • După o pandemie devastatoare, în apropierea graniţelor României s-a declanşat un război care părea imposibil de conceput în epoca noastră. Ca întotdeauna însă, în clipele de cumpănă, românii au ştiut să se ridice la înălţimea momentului, să dea un exemplu de solidaritate lumii întregi şi să arate cine suntem cu adevărat", arată şeful statul în mesaj.

Efortul României, apreciat de întreaga lume

El subliniază că "efortul umanitar al României şi implicarea fără precedent a cetăţenilor noştri în criza refugiaţilor ucraineni au fost apreciate de întreaga lume, care a remarcat generozitatea şi ospitalitatea românilor".

"Eficienţa cu care instituţiile statului şi organizaţiile neguvernamentale au răspuns acestei drame umanitare a fost dublată şi de sprijinul semnificativ al românilor din străinătate, care s-au mobilizat în mod exemplar cu ajutoare şi convoaie umanitare pentru ucraineni. Vă mulţumesc, aşadar, tuturor pentru implicare", transmite preşedintele.