​Marcel Ciolacu susține că cei care vorbesc despre taxe noi vor de fapt „să-și păstreze privilegiile și luxul pe spatele românilor cinstiți”, precizând că social-democraţii au promis un sistem de deduceri prin care să fie ajutate familiile cu copii şi să fie stimulate investiţiile în servicii publice.

Marcel CiolacuFoto: AGERPRES

Declarațiile sale vin în contextul în care PSD a lansat ideea introducerii cotei progresive.

"PSD a câştigat alegerile cu un program de guvernare în care am propus scăderea impozitării muncii pentru românii cu venituri mici şi cei din clasa medie. Am promis un sistem de deduceri prin care să ajutăm familiile cu copii şi să stimulăm investiţiile în servicii publice de calitate. Asta vom face la guvernare! Cei care vorbesc despre noi taxe şi impozite sunt cei care vor să îşi păstreze de fapt privilegiile şi luxul pe spatele românilor cinstiţi", a scris Ciolacu, pe Facebook.

El a adăugat că România are o creştere economică bună "datorată măsurilor corecte" de sprijin pentru economie şi agricultură, dar trebuie ca această creştere să se simtă urgent în buzunarele "oamenilor care se luptă cu preţurile".