Liderii Coaliției au convenit, marți, într-o ședință desfășurată la Guvern, adoptarea unor măsuri economice menite să sprijine populația pe fondul creșterii inflației. Deși nu s-a anunțat public, surse oficiale au declarat pentru HotNews.ro că premierul Nicolae Ciucă a acceptat în ședința Coaliției o serie de măsuri printre care se numără și cele promovate public de social-democrați.

Nicolae CiucaFoto: AGERPRES

Este vorba de un pachet de măsuri pentru sprijinul populației cu venituri mici cu un impact de aproximativ 18 miliarde de lei, dintre care 7,5 miliarde vor veni din fonduri europene.

Lista măsurilor economice propuse de PSD și aprobate în Coaliție

  • vouchere în valoare de 50 de euro pentru persoanele vulnerabile până la sfârșitul anului 2022
  • vouchere în valoare de 30 de euro pentru elevii care provin din familii vulnerabile
  • reducere la benzină și motorină pentru marii transportatori- 50 de bani
  • prelungirea plafonării polițelor RCA pentru marii transportatori
  • majorarea salariului minim cu 200 de lei fără să fie impozitați cu CAS.
  • dublarea cotei de hrană pentru bolnavii internați în spitale, de la 11 la 22 de lei.
  • creșterea alocației de hrană, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copiii din centrele de plasament.
  • majorarea valorii tichetelor de masă de la 20,17 lei la 30 de lei cu aplicare de la 1 iunie
  • actualizarea prețurilor la materiale de constructii pentru finalizarea proiectelor pe PNDL și pe fonduri europene

De altfel președintele PSD, Marcel Ciolacu a anunțat marți, la Parlament că în această săptămână ar putea fi adoptat pachetul de măsuri pregătit de executiv care cuprinde vouchere pentru persoanele cu venituri reduse, sau facilități pentru transportatori.

"Multe (n.red propuneri ) au fost discutate în spațiul public, cele cu voucherele, vedem cum facem la transportatori, reducere pentru anumite accize și distribuitori, toate intră în acest pachet, „Sprijin pentru România”, unele au fost deja convenite în coaliție, unele vor avea o componentă, aproape 17 miliarde de lei, din acestea vreo 7 miliarde vor fi pe fonduri europene. Categoric, să vedem din exercițiul financiar trecut cu 2 plus 1, unde știți că absorbția este de aproape 54%, față de media europeană, care e aproape de 65%. Toate aceste lucruri le terminăm de discutat și astăzi la ora 13, rămânând unele pentru perioada următoare, important este să le luăm cât mai repede”, a declarat liderul PSD înaintea sedinței Coaliției care s-a desfășurat la Guvern la ora 14.00.

Surse oficiale au declarat pentru HotNews.ro că premierul Nicolae Ciucă a acceptat în ședința Coaliției măsurile promovate public de social-democrați. De asemenea liderii Coaliției au convenit să anunțe public săptămâna viitoare măsurile economice validate în ședința de marți.