Deputatul USR Iulian Bulai, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, îi cere ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu, într-un comunicat, demiterea directorului interimar al Teatrului Naţional Bucureşti, Mircea Rusu. Solicitarea vine în contextul în care, spune deputatul, există tot mai multe dovezi că reputata instituţie de cultură este implicată de actuala conducere interimară în propagandă pro-rusă, scrie News.ro. Bulai mai afirmă că 500 de spectatori ai TNB au găsit, la Sala Studio, câte „un exemplar dintr-o publicaţie naţionalistă, revanşardă, rasistă şi antieuropeană, pe numele ei «Certitudinea»”.

Ziar ce ar fi fost împărțit spectatorilor la Teatrul Național BucureștiFoto: Facebook/ Iulian Bulai

„Teatrul Naţional nu face politică, dar n-are nicio problemă cu propaganda. Cam 500 de spectatori ai Teatrului Naţional Bucureşti au găsit azi, la Sala Studio, câte un exemplar dintr-o publicaţie naţionalistă, revanşardă, rasistă şi antieuropeană, pe numele ei «Certitudinea». Care să «acompanieze» monologul lui Dan Puric, prezentat de Ziua Mondială a Teatrului. La intrarea în sală erau împărţite alte exemplare din aceeaşi fiţuică extremistă. Aştept de la administraţia Teatrului Naţional explicaţii privind distribuţia acelei publicaţii de propagandă într-o instituţie publică, sub ochii angajaţilor TNB, ai directorului interimar şi ai unui membru al Consiliului Artistic. Aştept de la ministrul Culturii, Lucian N. Romașcanu, să-l demită pe directorul interimar al TNB. Cu aceeaşi viteză cu care a confirmat că la TNB nu se face politică, doar artă”, declară deputatul USR Iulian Bulai.

  • Actorul Mircea Rusu este, din 7 februarie, noul director general interimar al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Deputatul USR i-a mai solicitat ministrului Culturii clarificări și în urmă cu câteva zile, după ce „conducerea interimară a TNB i-a interzis actorului Mihai Călin gesturi de solidaritate cu Ucraina şi a refuzat derularea unei campanii umanitare mai ample, fiind însă de acord cu găzduirea spectacolului lui Dan Puric, cunoscut drept un susţinător al Rusiei lui Vladimir Putin şi al ideii că România ar trebui să se apropie de Rusia, nu de Occident”.

„Domnule ministru, lumea chiar aşteaptă o poziţie aici. E contraproductiv ca acelaşi guvern să susţină simultan eliminarea propagandei lui Putin în media (acţiune corectă), dar să plătească propaganda pro-Putin prin propriile instituţii”, i-a transmis, acum câteva zile, deputatul Iulian Bulai ministrului Culturii.​

Răspunsul ministrului: Conducerea TNB va dispune o anchetă internă şi va depune plângere pentru distribuirea neautorizată a unei publicaţii

Conducerea Teatrului Naţional Bucureşti va dispune o anchetă internă şi va depune plângere pentru distribuirea neautorizată a unei publicaţii în incinta instituţiei, anunţă ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

„În urma celor sesizate public privind distribuirea unui ziar la Sala Studio a TNB, conducerea ne-a informat că mâine va dispune o anchetă internă şi va depune plângere la poliţie pentru distribuţie neautorizată de materiale în incinta TNB. Nimeni din conducere nu a fost informat despre acest demers extrem de grav”, a transmis Romaşcanu, duminică, pe Facebook.

Ministrul afirmă că în nicio instituţie din subordine nu trebuie să fie distribuite „materiale private”.

„Nu putem tolera ca o instituţie-simbol de cultură a României (şi nicio instituţie a Ministerului Culturii) să devină spaţiul de propagare a unor materiale private, indiferent de conţinutul lor, cu atât mai mult a unor materiale care ar putea face propagandă unor interese străine României”, se mai arată în postare, potrivit Agerpres.