Senatorii USR Simona Spătaru şi George Mîndruţă au depus o iniţiativă legislativă pentru completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, astfel încât fapta de vânzare de minori să fie incriminată, scrie News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

În repetate rânduri, instanţe judecătoreşti din România (inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) au recunoscut existenţa unui vid legislativ în această materie, se arată într-un comunicat de presă al USR.

„Protejarea copiilor, mai ales a celor vulnerabili, trebuie să fie o prioritate în politicile adoptate de statul român. Acest demers acoperă un vid legislativ. Pune sub protecţie pe acei copii care erau vânduţi în afara procedurilor de adopţie şi care astfel aveau un viitor incert, iar statul nu avea mijloace de apărare pentru ei”, a afirmat Simona Spătaru, potrivit sursei citate.

România a ratificat Protocolul facultativ la Convenţia cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituţia copiilor şi pornografia infantilă, semnat la New York la 6 septembrie 2001. Conform Protocolului, „vânzarea de copii este considerat orice act sau tranzacţie prin care un copil este transferat de orice persoană sau grup de persoane către o altă persoană ori către un alt grup contra cost sau contra oricăror alte avantaje materiale; iar potrivit art. 1, statele părţi vor interzice vânzarea de copii, prostituţia copiilor şi pornografia infantilă (...). Cu toate acestea, România nu a asigurat şi transpunerea în legislaţia naţională a interdicţiei privind vânzarea de copii”.

„Drepturile fundamentale ale copilului trebuie să fie respectate. Anual, sute de copii sunt vânduţi precum o marfă, oricât de incredibil ar putea să pară. Zeci de copii sunt vânduţi ca sclavi sau către reţelele de prostituţie sau de cerşetorie. Nu mai trebuie să asistăm pasivi, să dam din umeri sau să întoarcem capul în altă parte. Minorul nu trebuie şi nu poate fi asimilat unui bun, iar toate drepturile fundamentale şi indisolubil legate de persoana acestuia trebuie să fie respectate”, a completat George Mîndruţă, conform sursei amintite.

„Inculpați pentru trafic de minori achitați fiindcă actele de vânzare sau cumpărare de minori nu au fost realizate în scopul exploatării acestora”

Art. 211 din Codul penal incriminează infracţiunea de trafic de minori, dar dacă recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor nu este subsumată scopului exploatării acestuia, această faptă nu constituie infracţiune, inclusiv în ipoteza în care părintele ori tutorele obţine foloase materiale. Din această cauză, instanţele româneşti au achitat inculpaţi acuzaţi de săvârşire a infracţiunii de trafic de minori, deoarece actele de vânzare, respectiv cumpărare de minori nu au fost realizate în scopul exploatării acestora.

De asemenea, Art. 92 din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei incriminează primirea de foloase materiale în scopul adopţiei copilului. Dar dacă banii se primesc în afara unei proceduri de adopţie propriu-zisă, acuzaţia nu poate fi reţinută de instanţă.

În acest context, este evidentă necesitatea modificării de urgenţă a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, astfel încât fapta de vânzare a minorilor să fie incriminată, conchid senatorii USR.