Potrivit rapoartelor oficiale, Francesca Tardioli (56 de ani), ambasadorul Italiei în Australia, a murit după ce a căzut de la balconul locuinței personale din orașul ei natal, Foligno, în regiunea Umbria. Ea a fost găsită moartă în fața casei, după ce, aparent, ar fi căzut de la etajul trei. Incidentul este investigat de poliția din Italia.

Francesca Tardioli și Bogdan AurescuFoto: MAE

Ambasada și Ministerul de Externe al Italiei au transmis mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare. ”Cu profundă tristețe deplângem pierderea Francescăi Tardioli și ne alăturăm durerii familiei. A fost un mare diplomat și un mare slujitor al statului”, a declarat Ministerul de Externe al Italiei pe Twitter, potrivit The Guardian.

Potrivit aggențiilor de presă din Italia,se presupune ea și-ar fi pierdut echilibrul în timp ce se apleca peste balcon.

Tardioli, care a ocupat funcția de ambasador din septembrie 2019, vorbea fluent engleza și franceza și cunoaște bine limba germană și spaniolă. S-a alăturat Serviciului Diplomatic Național Italian în 1991.